Consiliul Județean Sibiu sprijină comunitățile din Țara Oltului pentru dezvoltarea ecoturismului, a producătorilor locali și a unor experiențe autentice pentru vizitatori

La sediul Consiliul Județean Sibiu a avut loc marți, 10 martie 2026, o întâlnire de lucru dedicată dezvoltării comunităților din zona Munții Făgăraș și Țara Oltului, cu accent pe ecoturism, sprijinirea producătorilor locali și crearea unor experiențe autentice pentru vizitatori.

Evenimentul, intitulat „Parteneriat pentru comunitățile din jurul Munților Făgăraș – Antreprenorești, ediția Făgăraș”, a fost organizat în colaborare cu Fundația Conservation Carpathia și Asociația Țară Faină. În cadrul întâlnirii au fost prezentate modele de bună practică din județele Prahova și Argeș, considerate exemple care pot inspira inițiative de dezvoltare pentru localitățile din zona Făgărașului.

La discuții au participat vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu, Paul Kuttesch, administratorul public al județului, Adrian Bibu, precum și reprezentanți ai primăriilor din Avrig, Arpașu de Jos, Turnu Roșu și Porumbacu de Jos, ai GAL Țara Oltului și specialiști din cadrul instituției județene.

Totodată, la întâlnire au fost prezenți Alin Chipăilă, președintele Asociația Județeană de Turism Sibiu, reprezentanți ai Romanian Business Leaders și ai AFIN – IFN, prima instituție financiară nebancară din România cu capital românesc care oferă soluții financiare alternative dedicate sectorului economiei sociale.

Printre temele abordate în cadrul întâlnirii s-au numărat sprijinirea producătorilor și meșteșugarilor locali, dezvoltarea unor proiecte educaționale pentru copii și tineri, promovarea ecoturismului, păstrarea modelelor de arhitectură rurală, crearea unei identități de brand pentru zonă și identificarea unor surse inovatoare de finanțare, inclusiv fonduri europene nerambursabile.

Comentariile sunt închise.