Cristian Pistol, șeful CNAIR, a anunțat că Secțiunea 3 (Cornetu–Tigveni) a Autostrada Sibiu–Pitești (A1) a înregistrat un progres de peste 12% în cadrul lucrărilor de infrastructură rutieră.
Asocierea Webuild-Tancrad, formată din constructori italieni și români, mobilizează 1.500 de muncitori și operatori, sprijiniți de peste 300 de utilaje grele, pentru lucrări desfășurate simultan pe mai multe zone ale secțiunii montane de 37,4 km. Printre activitățile în desfășurare se numără:
lucrări la 15 dintre cele 54 de structuri prevăzute pe traseu;
pregătirea platformei pentru lansarea TBM-ului, utilajul destinat săpării Tunelului Poiana, în zona Portalului Sibiu;
execuția ecoductului din zona localității Racovița;
realizarea carcaselor de armătură pentru segmentele prefabricate ale tunelului și a grinzilor produse pe șantier, în Racovița și Cepari.
Proiectul are o valoare de 5,4 miliarde lei (fără TVA) și este finanțat prin Programul Transport (#PT). Secțiunea Cornetu–Tigveni este una dintre cele două secțiuni majore care vor traversa Carpații, asigurând circulația continuă pe Coridorul Pan-European 4 (Constanța–Nădlac) până la finalul anului 2029.

Comentariile sunt închise.