„Neața cu Lazăr” – numele noului post de radio al Liceului „Gheorghe Lazăr” din Avrig

Postul de radio al Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Avrig are, începând de acum, o identitate oficială. Numele ales de elevi, în urma unui vot organizat în cadrul proiectului, este „Neața cu Lazăr”, propunere care a strâns cele mai multe voturi.

Elevii Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Avrig au decis numele viitorului post de radio al școlii. În urma votului organizat în cadrul proiectului, cea mai apreciată propunere a fost „Neața cu Lazăr”, care a obținut 107 voturi.

Ideea câștigătoare a venit din partea clasei a VII-a B, elevii devenind astfel „nașii” oficiali ai noului radio școlar. Rezultatul votului a adus și o surpriză: deși proiectul este dedicat în prima etapă elevilor din corpul principal al liceului, numele a fost propus chiar de elevii de la gimnaziu.

Organizatorii au anunțat într-un mod amuzant și rezultatul competiției dintre elevii de gimnaziu și cei de liceu: „Gimnaziul vs. Liceu: 1 – 0”, după ce propunerea venită din partea clasei a VII-a B a câștigat detașat.

Elevii care au propus numele câștigător vor avea și un privilegiu special: vor alege integral playlistul primei pauze muzicale din istoria radioului școlii, moment care va marca începutul oficial al proiectului.

Proiectul este susținut de Asociația Timp și Suflet, care continuă campania de strângere de fonduri pentru renovarea și dotarea spațiului destinat radioului. Scopul este ca „Neața cu Lazăr” să intre în emisie cât mai curând și să devină o platformă prin care elevii să își exprime ideile, creativitatea și vocea.

Inițiatorii proiectului le-au mulțumit tuturor elevilor care au propus nume și au participat la vot, subliniind că implicarea comunității școlare demonstrează că, atunci când elevii lucrează împreună, vocea lor poate fi cu adevărat auzită

Comentariile sunt închise.