Sadu marchează 130 de ani de electrificare prin proiectul „2026 – Anul Luminii”
Comuna Sadu lansează proiectul „2026 – Anul Luminii”, un program amplu de evenimente culturale, educaționale și turistice dedicat aniversării a 130 de ani de la punerea în funcțiune a Hidrocentralei Sadu I, prima care a electrificat o comună din România.
Comuna Sadu pregătește un an aniversar special, dedicat istoriei energetice și identității locale, prin proiectul „2026 – Anul Luminii”. Inițiativa marchează 130 de ani de la punerea în funcțiune a Hidrocentralei Sadu I, moment care a transformat localitatea în prima comună electrificată din România.
Evenimentul a fost anunțat în cadrul unei conferințe de presă organizate pe 17 martie 2026, la sediul Consiliului Local Sadu, unde autoritățile au prezentat principalele direcții ale proiectului, dar și calendarul activităților ce se vor desfășura pe parcursul întregului an.
Potrivit documentului, anul 2026 are o dublă semnificație pentru comunitate: pe lângă aniversarea hidrocentralei, se împlinesc și 30 de ani de la inaugurarea Muzeului Hidroenergetic Sadu I, integrat în circuitul muzeal național.
Proiectul urmărește consolidarea identității locale sub conceptul „Sadu – Satul Luminii”, prin valorificarea patrimoniului hidroenergetic, cultural și istoric, dar și prin implicarea întregii comunități. Inițiativele propuse includ activități educaționale, evenimente culturale, competiții sportive și acțiuni dedicate promovării energiei verzi și turismului local.
Calendarul anului aniversar cuprinde evenimente pe tot parcursul anului, de la conferințe și prezentări istorice, până la festivaluri și competiții sportive. Printre cele mai importante momente se numără „Festivalul Luminii”, organizat în octombrie, dar și evenimentele din luna decembrie, dedicate închiderii anului și celebrării moștenirii energetice a localității.
De asemenea, proiectul vizează creșterea vizibilității comunei la nivel regional și național, atragerea de turiști și consolidarea colaborării între instituții, școală, biserică și comunitate. Autoritățile locale estimează că „Anul Luminii” va deveni un reper de dezvoltare culturală și turistică pentru Sadu.
Inițiativa este susținută de parteneri instituționali și culturali, printre care Hidroelectrica, Direcția Județeană pentru Cultură Sibiu și Asociația Culturală „Samuil Micu Clein”.
Proiectul se va desfășura în perioada februarie – decembrie 2026 și își propune să transforme aniversarea într-un moment definitoriu pentru viitorul comunității.

Comentariile sunt închise.