Primăria Turnu Roșu prezintă bilanțul pe 2025 și anunță consultări pentru proiectele din 2026

Primăria comunei Turnu Roșu anunță că proiectele pentru anul 2026 vor fi conturate după adoptarea bugetului național, invitând cetățenii să se implice în dezbaterea publică. „Mâine se va vota bugetul național. Abia apoi putem contura proiectele anului 2026 pentru comuna noastră”, se arată într-o postare oficială.

Înainte de stabilirea priorităților viitoare, administrația locală a prezentat un bilanț al activității din 2025, an în care au fost inițiate și adoptate 104 hotărâri de Consiliu Local și au fost emise 185 de dispoziții de primar.

Comuna a fost înscrisă în Asociația Comunelor din România și în programe cu finanțare europeană precum RepowerEU sau „Rabla pentru sobe”, chiar dacă unele proiecte sunt momentan blocate la nivelul Administrația Fondului pentru Mediu. Totodată, autoritățile au depus proiecte importante pentru reabilitarea școlii „Matei Basarab” și a grădiniței din Sebeșu de Jos, precum și pentru transformarea fostului dispensar într-un centru multifuncțional de tineret.

Un alt obiectiv major îl reprezintă înființarea unui parc fotovoltaic, pentru care administrația locală a finalizat toate demersurile și așteaptă deschiderea liniilor de finanțare.

În plan financiar, primăria anunță o creștere semnificativă a gradului de colectare a taxelor și impozitelor locale, ajungând la aproximativ 86% în 2025, „cel mai bun rezultat din ultimii 5 ani”, comparativ cu doar 47,98% în 2020.

Raportul evidențiază și o serie de investiții realizate din bugetul local. În Sebeșu de Jos au fost efectuate lucrări la grădiniță, modernizări de infrastructură și amenajări, dar și sprijin pentru activități culturale. În Turnu Roșu, administrația a modernizat biblioteca, a reabilitat parcul, a dotat terenul de fotbal și a realizat lucrări de întreținere a străzilor și infrastructurii.

De asemenea, au fost implementate facilități moderne, precum stații de încărcare pentru mașini electrice și WiFi gratuit în zonele centrale ale localităților.

Administrația locală a pus accent și pe educație și viață socială, oferind elevilor pachete de început de an școlar, excursii pentru cei cu rezultate bune și dotări pentru școală, inclusiv achiziția de chitare. În paralel, au fost organizate numeroase evenimente culturale și comunitare, de la festivaluri locale până la târguri și serbări.

Primarul Andreea-Cornelia Anghel a subliniat că proiectele au fost realizate „cu mult suflet și devotament, dar și cu multe provocări”, mulțumind cetățenilor pentru implicare și sprijin. Totodată, aceasta a evidențiat colaborarea cu viceprimarul și Consiliul Local.

„Mai avem încă foarte multe lucruri de făcut, dar înainte de orice, vă mulțumesc dumneavoastră, cetățenilor comunei Turnu Roșu, pentru că ne rămâneți aproape”, a transmis edilul, reafirmând angajamentul pentru consolidarea relației de încredere cu comunitatea.

Activitate administrativă și proiecte

În cele 12 luni ale anului trecut:

  • „am inițiat 104 de proiecte de hotărâre, care au devenit 104 de Hotărâri de Consiliu Local”

  • „am emis 185 de Dispoziții de Primar”

Comuna a fost înscrisă în Asociația Comunelor din România, fiind până acum singura din județul Sibiu care nu făcea parte. Totodată, au fost făcuți pași pentru accesarea fondurilor europene prin programe precum RepowerEU și „Rabla pentru sobe”, chiar dacă acestea sunt momentan blocate la Administrația Fondului pentru Mediu.

Administrația a depus mai multe proiecte importante:

  • transformarea dispensarului vechi în „CENTRU MULTIFUNCȚIONAL DE TINERET” și reabilitare pentru risc seismic

  • reabilitarea Școlii „Matei Basarab” și a grădiniței din Sebeșu de Jos

  • înființarea unui parc fotovoltaic

  • amenajarea unui loc de joacă în Sebeșu de Jos

De asemenea, au fost puse în funcțiune stații de încărcare pentru mașini electrice.

Taxe și impozite: creștere record a colectării

Primăria subliniază o evoluție importantă în colectarea taxelor locale, ajungând la aproximativ 86% în 2025 — „cel mai bun rezultat din ultimii 5 ani”.

Evoluția prezentată:

  • 2020 – 47,98%

  • 2021 – 49,69%

  • 2022 – 63,56%

  • 2023 – 71,26%

  • 2024 – 71,91%

  • 2025 – 85,73%

Investiții și lucrări în comunitate

Sebeșu de Jos:

  • reparații și dotări la grădiniță (centrală termică, ușă termopan, curte reamenajată, gard nou)

  • decolmatare și întreținere Râul Sebeșului

  • rigolă pe strada principală

  • reabilitare Calea Munceiului

  • WiFi gratuit în centrul satului

  • sprijin pentru parohia ortodoxă

  • susținerea Ansamblului „Hora de la Rusca”, inclusiv participarea la evenimentul din Albina (Timiș) și dotarea cu cojoace

  • modernizări la Căminul Cultural (zugrăveli, scenă, cortină electrică)

Turnu Roșu:

  • reabilitare și modernizare bibliotecă

  • dotarea terenului de fotbal (tribune, toalete, dușuri)

  • WiFi gratuit

  • reparații capitale la parc

  • lucrări pe străzi și infrastructură (str. Gării, Abatorului, drum spre Mănăstire)

  • reparații drum Turnu Roșu – Sebeșu de Jos

  • demararea proiectului de reabilitare a străzii Gării

  • modernizarea iluminatului public

  • demersuri pentru retehnologizarea stației de epurare

Educație și viață comunitară

Primăria a acordat o atenție specială copiilor și educației:

  • pachete „Bun venit la școală!” pentru elevi

  • excursii pentru elevii cu rezultate bune

  • achiziția a 9 chitare pentru școală

  • dotări pentru căminele culturale

În plan social și cultural, au fost organizate numeroase evenimente:

  • Discoteca „Mărțișor”

  • Bazarul „Jucăriilor cu suflet”

  • Serbări de Paști

  • Târgul de flori

  • evenimente de 1 Iunie

  • Festivalul „Ia de la Turnu Roșu”

  • Festivalul „Hora de la Rusca”

  • „Cupa Generațiilor” la oină

  • Târguri și serbări de Crăciun

Comentariile sunt închise.