VIDEO – Valentin Ivan: „Primăria Sadu nu va face disponibilizări de personal, dar vom externaliza servicii”

Primarul comunei Sadu, Valentin Ivan, a abordat într-o declarație recentă provocările cu care se confruntă administrația locală în urma procesului de reformă și reorganizare a personalului. Acesta a explicat că, în ciuda reformelor în curs, Primăria Sadu nu va face disponibilizări de personal, având deja o organigramă redusă la nivelul aparatului executiv.

„Nu este cazul nostru să avem disponibilizare de personal, pentru că am lucrat cu o organigramă redusă la nivelul primăriei. Colegii noștri și-au asumat din punct de vedere al motivării și responsabilizării de a lucra în echipă pentru implementarea proiectelor”, a declarat Ivan, subliniind că, deși au fost aprobate posturi pentru proiecte, acestea nu au fost ocupate.

Primarul a subliniat că, deși ar fi necesară o disponibilitate mai mare de personal în sectorul de Gospodărire Comunală, echilibrul numărului de posturi aprobate nu permite angajarea de noi lucrători. În acest sens, Ivan a menționat că administrația va recurge la soluții de externalizare și parteneriate pentru a acoperi aceste nevoi.

„Am reușit să păstrăm doar trei muncitori la nivelul aparatului executiv care fac parte din acest sector al Gospodăririi Comunale și, pe mecanismul de externalizare și cooperare, să mai avem încă doi oameni. Este un instrument pe care îl utilizează și alte unități administrativ-teritoriale”, a adăugat primarul.

Ivan a menționat și faptul că la Sadu a fost înființată prima societate de Gospodărire Comunală la nivelul unei comune, fiind un model de gestionare a resurselor locale.

„Autoritatea publică locală este în slujba cetățeanului și echipa de care sunt foarte mulțumit, pentru că tot ce v-am evidențiat ca obiective nu sunt ale lui Valentin Ivan, ci sunt ale întregii echipe. Nu suntem nici supranumerosi pentru a ne mândri cu acest lucru, dar determinarea și angajamentul colegilor mei, chiar dacă nu sunt motivați financiar, sunt remarcabile”, a continuat primarul.

Valentin Ivan a subliniat și diferențele financiare semnificative dintre funcționarii publici din mediul rural și cei din orașe: „Dacă facem o analiză comparativă, un funcționar din Primăria Sadu, având echivalentul muncii unui funcționar dintr-un oraș, este vădit dezavantajat din punct de vedere financiar. Acest lucru ar trebui reparat odată pentru totdeauna, pentru muncă egală, plată egală și eliminarea inechităților.”

La nivelul aparatului administrativ din Primăria Sadu, sunt 14 persoane, inclusiv funcțiile de primar și viceprimar, plus muncitorii de la Gospodărire Comunală.

Comentariile sunt închise.