FOF Moda se implică în sprijinul lui Denis, copilul bolnav care are nevoie de ajutor

Reprezentanții FOF Moda au transmis un mesaj emoționant prin care își exprimă solidaritatea față de Denis, un copil diagnosticat recent cu leucemie, și familia sa. „Pentru că știu cât de copleșitoare și dureroasă poate fi suferința unui părinte atunci când copilul său este bolnav, aleg să mă alătur acestei campanii cu toată inima. Nicio familie nu ar trebui să treacă singură printr-o astfel de încercare”, au declarat reprezentanții magazinului.

Ei subliniază că fiecare gest, oricât de mic, contează: „Denis este un copil minunat, cu vise, speranțe și o viață înainte, iar acum are nevoie de sprijinul nostru, al tuturor. Fiecare ajutor poate însemna un pas în plus spre vindecare și speranță.”

Pentru a sprijini campania, FOF Moda va pune, începând de mâine, o urnă pentru donații în magazin, invitând comunitatea să contribuie și să arate că empatia și solidaritatea pot face diferența.

„Vă încurajez să fim uniți, să dăruim din suflet și să arătăm că împreună putem aduce lumină acolo unde acum este greu. Sunt alături de Denis și de familia lui!”, au mai transmis reprezentanții magazinului.

Comentariile sunt închise.