Echipa galbenă continuă să aducă speranță și zâmbete în viețile copiilor cu nevoi speciale, implicându-se activ în proiecte dedicate dezvoltării lor emoționale și sociale.
Echipa galbenă demonstrează și în acest an că este mai mult decât un grup unit – este o comunitate care oferă sprijin, bucurie și speranță celor care au cea mai mare nevoie.
Voluntarii au fost alături de copiii de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 2 Sibiu, susținând Tabăra Terapeutică „SpringCamp – Mindfulness și dezvoltare socio-emoțională”, desfășurată într-un cadru natural de poveste, la Domeniul ROA, în Valea Avrigului. Aici, 21 de copii curajoși au avut parte de activități menite să le dezvolte încrederea în sine, să îi ajute să-și exprime emoțiile și să descopere bucuria de a fi ei înșiși.
„Ne-am dorit să le fim alături și mai departe, în drumul lor, așa că Iepurasul de Paște le-a pregătit treninguri pentru ca acești copilași se pregătesc să participe la Concursul Național „Comunicăm prin gesturi, culoare și mișcare”. Pentru ei, această experiență înseamnă curaj, exprimare și șansa de a arăta lumii cât de frumos pot comunica dincolo de cuvinte. Pentru noi, nu sunt doar acțiuni – sunt povești, emoții și amintiri care rămân. Iar atunci când dăruiești din inimă, primești înapoi mult mai mult: recunoștință, lumină și sentimentul că ai făcut, cu adevărat, o diferență. Implicarea nu s-a oprit aici. Cu gândul la viitorul acestor copii, Echipa galbenă a pregătit, cu ocazia sărbătorilor pascale, o surpriză specială: treninguri oferite în dar de „Iepurașul de Paște”. Acestea le vor fi de folos în pregătirea pentru Concursul Național „Comunicăm prin gesturi, culoare și mișcare”, un eveniment în care copiii își pot exprima creativitatea și emoțiile dincolo de cuvinte.”
Pentru participanți, experiența înseamnă mai mult decât o competiție – este o lecție de curaj, exprimare și încredere. Pentru cei implicați în organizare și sprijin, fiecare gest devine o poveste plină de emoție și sens.
Astfel de inițiative arată că, atunci când dăruiești din inimă, primești înapoi mult mai mult: recunoștință sinceră, zâmbete și convingerea că ai reușit să faci o diferență reală în viețile unor copii care au nevoie de susținere.

Comentariile sunt închise.