Raluca Turcan: Am participat la inaugurarea Centrului de zi „Maria” – un loc care vorbește despre continuitate și grijă pentru oameni
La Copșa Mică, investițiile în educație și sprijin social prind contur concret. Deputata Raluca Turcan a declarat după prezența de ieri la inaugurarea Centrului de zi „Maria”, că programe precum masa caldă și serviciile integrate pentru copii vulnerabili pot face diferența între abandon și șansă reală la un viitor mai bun.
„În Copșa Mică trăiesc peste o mie de copii. Pentru câteva sute dintre ei, masa caldă oferită la școală a însemnat mai mult decât un prânz – a fost motivul pentru care au rămas în bancă, zi de zi, și nu au abandonat școala. Iar pentru zeci de copii aflați în situații vulnerabile, de astăzi începe un nou capitol.
Am participat la inaugurarea Centrului de zi „Maria” – un loc care vorbește despre continuitate și grijă pentru oameni. Acest proiect a început în perioada în care eram ministru al Muncii, dintr-o convingere simplă: dacă vrem să reducem abandonul școlar și să ținem copiii aproape de familie, trebuie să construim servicii în jurul lor. Masa caldă a fost un prim pas – unul care și-a dovedit eficiența. Centrul de zi vine firesc ca următoarea etapă: sprijin educațional, consiliere, formarea unor deprinderi care pot schimba un destin.
Clădirea în care funcționează astăzi centrul era, nu demult, aproape pierdută. Ani de degradare, nepăsare, întuneric. Astăzi, același spațiu este plin de lumină și de sens. Este o transformare care vorbește despre direcția în care alegem să mergem ca societate.
Mă bucur că acest proiect a fost dus la capăt de administrația locală, care și-a asumat misiunea până la final indiferent de cine a ocupat scaunul de primar. Îl felicit pe primarul Bogdan Tăpălagă! Îl felicit și pe predecesorul său! Îi felicit și pe toți cei implicați cu seriozitate și perseverență. Pentru că, dincolo de cifre și investiții, miza reală este una singură: ca fiecare copil să aibă o șansă.
Iar la Copșa Mică, astăzi, această șansă a devenit concretă.”, a transmis deputata PNL Sibiu Raluca Turcan.

Comentariile sunt închise.