Ruxandra Cibu Deaconu: Antreprenorii țin economia în picioare. Statul, de prea multe ori, îi ține pe loc
Senatoarea Ruxandra Cibu Deaconu afirmă, după o serie de întâlniri cu antreprenori din Alba, că mediul de afaceri susține economia în ciuda blocajelor create de stat, pledând pentru predictibilitate, stabilitate și o administrație capabilă să sprijine real dezvoltarea economică.
„Antreprenorii țin economia în picioare. Statul, de prea multe ori, îi ține pe loc.
O zi de lucru în Alba, alături de ministrul Economiei, Irineu Darău, în care am stat de vorbă direct cu cei care țin economia în mișcare.
La Cugir, am vizitat Fabrica de Arme și Uzina Mecanică – două repere industriale cu istorie și potențial. Există interes pentru investiții și dezvoltare, dar fără hotărâre și capacitate la nivelul conducerii de a face lucrurile să meargă, acest potențial rămâne doar pe hârtie.
La Ciugud, am văzut exact opusul. O administrație locală care a construit, în timp, un model funcțional: zona de dezvoltare economică de la Drâmbar găzduiește astăzi peste 50 de companii și aproape 2.000 de locuri de muncă. Asta înseamnă administrație care livrează.
Am discutat cu antreprenorii locali, inclusiv la Transilvania Nuts – una dintre companiile românești care performează la nivel european.
Mesajul lor a fost clar: statul trebuie să înceteze să fie o povară.
Antreprenorii nu cer privilegii. Cer lucruri de bun-simț: predictibilitate, stabilitate politică, facturi plătite la timp și reguli care nu se schimbă peste noapte.
La Alba Iulia, am continuat dialogul cu mediul de afaceri. Am ascultat, am notat și am discutat concret despre ce trebuie schimbat în legislație.
Economia nu se face din birou. Se face cu oamenii care investesc, produc și creează locuri de muncă.”, a transmis Ruxandra Cibu.

Comentariile sunt închise.