Primăria orașului Copșa Mică a anunțat o nouă acțiune de voluntariat realizată de echipa Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, care a intervenit pentru amenajarea unei căi suplimentare de acces către Centrul de zi „Maria”.
Potrivit postării instituției, lucrările au fost realizate vineri de o echipă restrânsă de pompieri voluntari și au avut ca scop facilitarea accesului microbuzului care transportă copiii beneficiari ai centrului, atât la sosire, cât și la plecare.
Reprezentanții primăriei au transmis mulțumiri pompierilor voluntari pentru implicare și pentru timpul dedicat comunității, subliniind că astfel de acțiuni contribuie la îmbunătățirea condițiilor pentru beneficiarii Centrului de zi „Maria”.

Comentariile sunt închise.