Ofelia Popii va avea din acest an o stea pe Aleea Celebrităților din Sibiu. „Îi sunt profund recunoscătoare domnului Constantin Chiriac pentru această distincție care mă onorează”
Constantin Chiriac a anunțat că actrița Ofelia Popii va primi una dintre cele opt stele de pe Aleea Celebrităților din Sibiu, în semn de recunoaștere pentru contribuția sa remarcabilă la teatrul românesc.
„Faptul că avem la Sibiu o actriță care a primit de trei ori titlul de cea mai bună actriță a României ne-a determinat să hotărâm să-i acordăm o stea Ofeliei Popii”, a spus Constantin Chiriac în cadrul unei conferințe de presă organizate astăzi la Sibiu.
Distincția reprezintă o nouă recunoaștere a carierei impresionante a actriței sibiene, una dintre cele mai apreciate prezențe ale scenei românești contemporane. Emoționată de acest gest, Ofelia Popii a transmis un mesaj de mulțumire celor care i-au fost alături de-a lungul parcursului profesional și personal.
„Îi sunt profund recunoscătoare domnului Constantin Chiriac pentru această distincție care mă onorează. Datorez talentului său managerial cele mai importante și revelatoare întâlniri artistice ale mele.
Le mulțumesc colegilor de scenă și din spatele scenei, mulțumesc oamenilor inimoși din sală, pe care i-am simțit mereu aproape, familiei și, în mod special, soțului meu, care m-a sprijinit atunci când am simțit că mă prăbușesc.
Teatrul m-a învățat un lucru esențial: vulnerabilitatea nu este o slăbiciune, ci o forță. Sinceritatea cu care spui o poveste poate schimba o zi, o inimă, uneori chiar o viață.
Iar dacă această stea va rămâne aici mult timp, îmi doresc ca fiecare trecător să-și amintească un lucru simplu: nu trebuie să fii celebru ca să contezi. Uneori, cel mai important rol pe care îl avem este acela de a fi noi înșine, cu toată imperfecțiunea și frumusețea noastră atât de aparte”, ne-a transmis Ofelia Popii.

Comentariile sunt închise.