Sadu, prezentat ca model de administrație și patrimoniu energetic în fața unei delegații naționale de funcționari publici

Comuna Sadu a găzduit zilele trecute o delegație formată din funcționari publici veniți din mai multe zone ale țării, într-o vizită dedicată schimbului de experiență și prezentării modelelor de bune practici administrative.

Întâlnirea a debutat la sediul Primăriei comunei Sadu, unde reprezentanții administrației locale au prezentat parcursul dezvoltării comunității, proiectele implementate de-a lungul timpului și direcțiile de dezvoltare urmărite în prezent.

Punctul central al vizitei a fost reprezentat de Hidrocentrala Sadu I și Muzeul Hidroenergetic, considerate cele mai importante obiective de patrimoniu cultural și industrial ale comunei. Participanții au avut ocazia să descopere istoria energetică a zonei și rolul pe care Sadu l-a avut în dezvoltarea industriei hidroenergetice din România.

Reprezentanții administrației locale au subliniat faptul că „Anul Luminii” rămâne un simbol al progresului și al revoluției energetice care a pus comuna pe harta patrimoniului industrial românesc.

Primăria Sadu a transmis mulțumiri delegației pentru vizită și pentru interesul acordat valorilor, istoriei și proiectelor dezvoltate în comunitate.

Comentariile sunt închise.