Raluca Turcan: Sibiul este o stare de spirit! A confirmat-o din nou la gala “Destinația Anului 2026”, la Constanța

Deputata PNL Sibiu, Raluca Turcan, a transmis un mesaj de apreciere după succesul obținut de județul Sibiu la gala „Destinația Anului 2026”, unde mai multe obiective și zone reprezentative au fost premiate la nivel național. Aceasta a subliniat că distincțiile primite de „Colinele Transilvaniei”, Piața Mare și Muzeul Național Brukenthal reprezintă o recunoaștere a autenticității, patrimoniului și implicării comunităților locale în promovarea valorilor sibiene.

„Sibiul este o stare de spirit! A confirmat-o din nou la gala “Destinația Anului 2026”, la Constanța.
M-am bucurat sincer să văd că locuri care spun povestea județului nostru sunt apreciate. „Colinele Transilvaniei” au primit marele premiu la categoria „Tărâmuri fermecate”, Piața Mare din Sibiu a câștigat categoria „Nuclee urbane”, iar Muzeul Național Brukenthal a fost desemnat câștigător la „Tărâmul cunoașterii”.
Aceste premii sunt o recunoaștere a felului în care comunitățile noastre au știut să păstreze autenticitatea, frumusețea și memoria acestui loc. Sunt despre oamenii care au construit, au protejat și au promovat ceea ce avem mai valoros.
Pentru mine, Colinele Transilvaniei înseamnă liniștea rară pe care o simți când privești satele dintre dealuri și înțelegi că tradiția poate merge înainte fără să-și piardă sufletul. Mă simt norocoasă să facă parte din viața mea!
Piața Mare rămâne inima Sibiului — spațiul în care am vibrat la zeci de spectacole și în care cultura și energia orașului se întâlnesc în fiecare zi. Iar Brukenthalul este dovada că patrimoniul și educația pot inspira generații întregi și voi continua să fiu alături de echipa muzeului.
Îi felicit pe toți cei care au contribuit la aceste reușite — administrații locale, oameni ai domeniului cultural, din turism, antreprenori, voluntari și sibieni care iubesc acest județ și îl fac cunoscut mai departe.
Sibiul merită să fie admirat. Dar, mai ales, merită să fie simțit.”, a transmis Raluca Turcan.

Comentariile sunt închise.