Elevii de la Școala Gimnazială Mihai Viteazul și Școala din Veștem au participat la o serie de activități dedicate educației pentru sănătate, susținute de Doina Arcomiță

Elevii de la Școala Gimnazială Mihai Viteazul și Școala din Veștem au participat la o serie de activități dedicate educației pentru sănătate, susținute de Doina Arcomiță, în colaborare cu reprezentanți ai comunității locale. În cadrul întâlnirilor, copiii au aflat informații despre alimentația sănătoasă, rolul vitaminelor și importanța unui stil de viață echilibrat încă din copilărie.

„Am susținut în cadrul școlii o prezentare interactivă despre alimentația sănătoasă și importanța unor obiceiuri corecte încă din copilărie. Împreună cu elevii am discutat despre „farfuria sănătoasă”, despre rolul legumelor și fructelor în alimentația zilnică și despre vitaminele esențiale pentru creștere, energie și sănătate.

Pe parcursul întâlnirii, le-am explicat copiilor și efectele negative ale consumului frecvent de fast-food, dar și cât de important este echilibrul alimentar pentru prevenirea problemelor de sănătate.

Mă bucur că am avut parte de o interacțiune foarte frumoasă cu elevii, care s-au arătat interesați, curioși și foarte receptivi. Au participat activ, au pus întrebări și au contribuit la transformarea prezentării într-un dialog educativ și util.

Cred cu tărie că educația pentru sănătate trebuie începută de la cele mai mici vârste, iar astfel de întâlniri pot avea un impact real asupra alegerilor pe care copiii le fac zi de zi.”, a spus Doina Arcomiță- medic internist și diabetolog la Spitalul Municipal Sibiu.

La rândul său, Daniela Maria Meițescu a subliniat importanța colaborării dintre școală, familie și cadrele medicale în dezvoltarea copiilor și transformarea acestor inițiative în proiecte de durată pentru comunitate.

„Când educația, grija și implicarea merg în aceeași direcție, copiii au de câștigat.

Astăzi, am avut bucuria să descopăr, încă o dată, cât de frumoși, sinceri și receptivi sunt copiii noștri din Scoala Gimnazială Mihai Viteazul din Șelimbăr și Școala din Veștem. Energia lor, curiozitatea și implicarea din timpul orei de sănătate au transformat întâlnirea într-un moment plin de sens și emoție.

Dragi părinți, am fost plăcut impresionată de cunoștințele și sinceritatea copiilor. Sunt mici ca vârstă, dar atât de mari prin felul în care înțeleg, întreabă și descoperă lumea din jurul lor.

Astfel de activități ne reamintesc cât de important este ca educația, sănătatea și grija pentru copii să meargă împreună. Atunci când școala, familia, cadrele medicale și comunitatea colaborează, copiii cresc mai încrezători, mai informați și mai pregătiți pentru viitor.

Mulțumesc conducerii școlii, cadrelor didactice și doamnei doctor Arcomita Doina – medic specialist diabet zaharat, nutriție și boli metabolice pentru implicare, profesionalism și dedicarea cu care sunt alături de cei mici.
pentru implicare, profesionalism și dedicarea cu care sunt alături de cei mici.

Împreună, construim mai mult decât lecții pentru astăzi. Construim încredere, grijă și temelii sănătoase pentru viitorul comunității noastre.

Primul pas a fost făcut, iar acest lucru ne aduce multă bucurie și încredere în ceea ce putem construi împreună. Reușita acestei inițiative ne motivează să o dezvoltăm mai departe, în beneficiul copiilor noștri și, de ce nu, și al părinților noștri.

Cred cu tărie că atunci când școala, familia, cadrele medicale și comunitatea colaborează, copiii cresc mai încrezători, mai bine informați și mai bine pregătiți pentru viitor. Tocmai de aceea, acest demers poate deveni un exemplu frumos de implicare și responsabilitate comună.

Împreună putem transforma această idee într-un proiect durabil, cu impact real în comunitatea noastră.”, a transmis consilier local Daniela Maria Meițescu – Șelimbăr.

Comentariile sunt închise.