7 milioane de lei pentru restaurarea patrimoniului din Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului

Fosta ministră a Culturii, Raluca Turcan, a anunțat finalizarea lucrărilor de restaurare și amenajare peisagistică pentru 14 construcții de patrimoniu din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, investiție de peste 7 milioane de lei finanțată prin Timbrul pentru Monumentele Istorice, subliniind importanța protejării valorii arhitecturale și identitare a monumentelor naționale.

„În Muzeul din Dumbrava Sibiului viața a 14 construcții de patrimoniu este prelungită și valoarea lor protejată prin lucrări de peste 7 milioane de lei, finanțate de Timbrul pentru Monumentele Istorice.

Ca ministru al Culturii am inițiat subprogramul special dedicat monumentelor de arhitectură vernaculară, iar CNM ASTRA a aplicat atât pentru lucrări de restaurare, cât și pentru amenajări peisagistice. La fel au făcut și alte muzee în aer liber din țară.
În Sibiu, am avut bucuria să constat progresele pe care echipa coordonată de Ciprian Stefan le-a înregistrat la obiectivele din Muzeul ASTRA care fac obiectul acestei finanțări. Am remarcat încă o dată preocuparea lor continuă pentru respectarea detaliilor care dau specificitate monumentelor și le asigură, astfel, locul aparte în identitatea noastră națională. Este o muncă de salvgardare la care am fost onorată să pot participa și spre care privesc acum cu speranță.
Cred sincer că finanțarea în continuare a acestor linii este o responsabilitate a statului, o completare obligatorie a eforturilor, deja colosale, ale muzeelor.
Felicitări echipei CNMASTRA!”, a transmis fosta ministră a Culturii, Raluca Turcan.

Comentariile sunt închise.