USR vrea ca adolescenții de 16 ani să poată merge la psiholog fără acordul părinților

Senatoarea USR Sibiu, Ruxandra Cibu Deaconu, anunță depunerea unei inițiative legislative care ar permite adolescenților care au împlinit 16 ani să aibă acces la consiliere psihologică și la servicii de consiliere școlară fără acordul parental. Proiectul, semnat împreună cu colegii săi din USR, urmărește facilitarea accesului tinerilor la sprijin de specialitate în domeniul sănătății mintale și adaptarea cadrului legislativ la nevoile reale ale adolescenților.

„La 16 ani, un adolescent poate munci legal. Dar dacă are nevoie de ajutor psihologic, nu poate merge singur la psiholog — are nevoie de acordul părinților. Prin lege, acest acord ar putea să nu mai fie necesar.

Știu că este un subiect sensibil. Tocmai de aceea vreau să spun foarte clar că această propunere nu schimbă rolul familiei și nu exclude implicarea părinților. Doar recunoaște faptul că există situații în care un adolescent are nevoie de ajutor și nu poate face acest pas în mod deschis.
Iar când accesul depinde exclusiv de acordul părinților — inclusiv în cazul consilierilor școlari — ajutorul poate să nu mai ajungă deloc.
Am depus, împreună cu colegii mei Cynthia Păun, Sorin Șipoș și George Stefanache, o inițiativă legislativă prin care adolescenții care au împlinit 16 ani să poată merge la psiholog și să poată accesa consiliere școlară fără acord parental.
Problema este și mai dificilă pentru adolescenții din mediul rural și din comunități unde accesul la servicii de sănătate mintală este deja limitat.
Sănătatea mintală nu ar trebui să fie un privilegiu. Iar un adolescent care cere ajutor nu ar trebui să rămână fără el din cauza unei bariere administrative.”, a transmis senatoarea USR Sibiu Ruxandra Cibu Deaconu.

Comentariile sunt închise.