Sibiu conduce clasamentul regional al fondurilor europene atrase, potrivit datelor prezentate la Odorheiu Secuiesc

Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a transmis o declarație în urma unei întâlniri desfășurate la Odorheiu Secuiesc, unde au fost discutate direcțiile viitoare ale programelor europene după anul 2027.

În cadrul discuțiilor au fost abordate teme esențiale privind modul în care vor fi finanțate proiectele viitoare, criteriile de sprijin pentru regiuni și provocările majore din domenii precum sănătatea, energia și schimbările climatice. Potrivit acesteia, deși întâlnirile au un caracter tehnic, deciziile luate în astfel de contexte se pot concretiza ulterior în investiții majore pentru comunități, precum spitale, drumuri sau școli modernizate.

Totodată, analiza prezentată în cadrul reuniunii a evidențiat o veste importantă pentru județul Sibiu: în cadrul Programului Regiunea Centru 2021–2027, județul se află pe primul loc în regiune la fondurile europene atrase raportat la numărul de locuitori.

Conform datelor prezentate, fiecărui locuitor al județului Sibiu îi revin, în medie, 747 de euro atrași prin Programul Regiunea Centru, cea mai ridicată valoare din regiune. Acest rezultat reflectă, potrivit președintei CJ Sibiu, efortul comun al administrațiilor locale, instituțiilor și mediului privat în valorificarea oportunităților de finanțare europeană.

„Administrația nu înseamnă doar gestionarea prezentului, ci și capacitatea de a pregăti viitorul înainte ca el să ajungă la noi”, a transmis Daniela Cîmpean, subliniind importanța utilizării eficiente a fondurilor europene pentru dezvoltarea județului.

Autoritățile județene consideră că performanța în atragerea fondurilor confirmă direcția de dezvoltare și contribuie la consolidarea poziției județului Sibiu în regiune.

Comentariile sunt închise.