Nicu Ștefănuță: Mă uit mereu la ce se întâmplă în Europa, ca să compar și cu ce se întâmplă acasă

Europarlamentarul sibian Nicu Ștefănuță critică direcția actuală a politicii românești și susține că autoritățile ignoră lecțiile oferite de schimbările politice recente din Ungaria. Într-o postare publicată pe rețelele sociale, acesta vorbește despre nevoia de reforme reale, despre lipsa speranței în discursul public și despre dificultățile economice cu care se confruntă tot mai mulți români.

„Mă uit mereu la ce se întâmplă în Europa, ca să compar și cu ce se întâmplă acasă.

Am fost extrem de bucuros de dărâmarea regimului Orbán în Ungaria și am crezut că a înțeles lecțiile acestei revoluții și clasa politică de acasă.
Da de unde!
Exemplul Ungariei a fost așa:
1. Nu contează câte instituții controlezi, contează ce vor cetățenii.
Orbán controla tot și a fost bătut măr la vot. Șefimea devine rapid gigant cu picioare de lut atunci când oamenii votează din inimă.
Or la noi se încearcă fix contrariul: impunerea voinței instituțiilor, nu a oamenilor.
2. Oamenii când îți dau mandat popular masiv așteaptă schimbări.
Schimbări se întâmplă în Ungaria în fiecare zi, de la schimbarea președintelui marionetă, la politica față de UE, la conducerea grupului Visegrád.
La noi, parcă mandatul primit este unul care ne întoarce în anii 90, nu ne duce înainte în viitor.
3. Ca să poți face schimbări îți trebuie mandat parlamentar masiv.
Vedeți ce înseamnă combinații, șantaj, atunci când ai tot aceleași 5/6 partide, retransformate și rebranduite și care dețin monopolul politicii românești.
Îmi asum acest termen pentru că asta e politica românească, un spațiu politic închis în care intră și rămâne doar cine trebuie.
4. Politica fricii nu dă roade, oamenii se satură de spaimă și vor speranță în loc.
Contrastați asta cu ce se întâmplă la noi. Cine reușește să mai pună un dram de speranță în sufletul oamenilor?
Cine are un cuvânt cald, o acțiune pentru oamenii care o duc greu? Cine s-a interesat în ultimele luni pentru studenți, pentru elevi, pentru profesori, pentru micii întreprinzători de IMMuri? Cine a luat acțiune pentru oamenii din Galați care în continuare pot muri cu dronele în casă?
5. Economia doare cel mai mult.
Populismul nu ține de foame și dacă oamenii nu o duc bine într-o mare majoritate, se vor răscula.
Or economia noastră este în clară recesiune. Firmele stau în spaimă, lumea nu mai angajează, o întreagă cohortă de absolvenți umflă rândul șomerilor. Turismul se plânge masiv de lipsa clienților.
Oamenii țin de bani, atâția câți mai au. Ne mulțumim să ne uităm la medie, dar media ascunde pe cei ce trăiesc cu minimul și nu își permit nimic. M-a impresionat vocea unui tânăr care câștigă bine și care mi-a zis: am 35 de ani și nu am nimic pe numele meu.
Oare câte din lecțiile acestea sunt învățate la noi și câte ignorate?”, a transmis europarlamentarul sibian Nicu Ștefănuță.

Comentariile sunt închise.