Poliția Locală Șura Mare, dotată cu camere video body-cam pentru intervențiile din teren

Poliția Locală Șura Mare își modernizează activitatea prin introducerea camerelor video portabile de tip body-cam. Noile dispozitive vor fi utilizate de polițiștii locali în timpul misiunilor din teren, având rolul de a crește transparența, siguranța intervențiilor și de a oferi o protecție suplimentară atât cetățenilor, cât și agenților.

Poliția Locală Șura Mare face un nou pas în modernizarea activității sale, prin dotarea personalului operativ cu camere video portabile de tip body-cam. Măsura are ca scop creșterea eficienței intervențiilor, asigurarea unui grad mai mare de transparență și îmbunătățirea serviciilor oferite comunității.

Dispozitivele sunt montate pe uniforma polițiștilor locali și înregistrează atât imaginea, cât și sunetul în timpul desfășurării misiunilor din teren. Înainte de începerea înregistrării, cetățenii vor fi informați că interacțiunea este înregistrată audio-video, fără a fi necesar acordul acestora, conform prevederilor legale.

Potrivit reprezentanților Poliției Locale Șura Mare, utilizarea camerelor body-cam are un dublu rol. Pe de o parte, acestea contribuie la descurajarea faptelor antisociale și a comportamentelor agresive, iar pe de altă parte oferă protecție atât polițiștilor locali împotriva acuzațiilor nefondate, cât și persoanelor implicate în intervenții.

Înregistrările realizate pot constitui mijloace de probă în cadrul anchetelor penale sau în instanță, la solicitarea organelor competente, dar pot fi folosite și pentru clarificarea eventualelor reclamații privind modul de desfășurare a intervențiilor.

Implementarea acestui sistem se realizează în baza prevederilor Legii nr. 155/2010 privind Poliția Locală, care reglementează utilizarea mijloacelor portabile de înregistrare audio-video și protecția datelor cu caracter personal, în scopul asigurării transparenței, responsabilității și respectării drepturilor cetățenilor.

Comentariile sunt închise.