Jazz Beats On Streets aduce ritmurile jazzului în Sibiu, în deschiderea Zilelor Muzicale Româno-Americane

Sibiul va găzdui două seri dedicate jazzului în cadrul evenimentului Jazz Beats On Streets, care marchează debutul ediției cu numărul 23 a festivalului Zilele Muzicale Româno-Americane 2026.

Prima întâlnire cu publicul este programată pe 30 iunie, pe Strada Arhivelor, iar pe 1 iulie evenimentul se mută la Târgul de Țară din Muzeul Astra, oferind iubitorilor de muzică două seri cu atmosferă specială și concerte în aer liber.

Programul:

30 iunie 2026
Jazz Beats On Streets, Str. Arhivelor
  • 19:30 – 20:10: DS Jazz Combo
  • 20:10 – 20:30: DJ Jazzy D – Vinyl Set
  • 20:30 – 21:10: Laura Orian & Dima Belinski Jazz Quintet
  • 21:10 – 21:30: DJ Jazzy D – Vinyl Set
  • 21:30 – 22:10: Ioana Repciuc Jazz Ensemble – The American Songbook
  • 22:10 – 22:30: DJ Jazzy D – Vinyl Set
1 iulie 2026
Jazz Beats On Streets, Complexul Național Muzeal ASTRA – Târgul de Țară
  • 19:30 – 20:10: DS Jazz Combo – Jazz, Funk & Latin Fiesta
  • 20:10 – 20:30: DJ Jazzy D – Vinyl Set
  • 20:30 – 21:10: Jazz ’n’ Tonic feat. Casiana Lazăr & Andrei Petruș
  • 21:10 – 21:30: DJ Jazzy D – Vinyl Set
  • 21:30 – 22:10: DS Jazz Ensemble feat. Casiana Lazăr, Andrei Petruș și Ioana Repciuc – The Romanian Songbook
  • 22:10 – 22:30: DJ Jazzy D – Vinyl Set
HEY, SIBIU!
Jazz Beats On Streets ajunge la voi!
Recitalurile încep în fiecare seară la 19:30
JBOS vine la Sibiu în cadrul Zilelor Muzicale Româno‑Americane – poate exista un context mai potrivit pentru ce facem noi?
Vă așteptăm pe toți cu drag, să ne vedem, să ne auzim și să ne bucurăm de jazz!”, este mesajul postat pe pagina de Facebook Jazz Beats On Streets .

 

Proiectul Jazz Beats On Streets urmărește să transforme spațiile urbane, cum sunt piațele și zonele pietonale ale orașelor României, în scene vibrante de jazz, aducând muzica mai aproape de publicul larg.

Scopul principal al proiectului este promovarea muzicii de jazz și apropierea acesteia de comunitate, facilitând dialogul cultural și artistic. Un accent deosebit este pus pe promovarea tinerelor talente, având ca participanți majoritari studenți, alături de artiști recunoscuți. Astfel, îmbină energia proaspătă și inovatoare a noilor generații cu experiența și măiestria artiștilor consacrați.

În plus, proiectul își propune să evidențieze artiștii locali, oferindu-le o platformă pentru a-și etala abilitățile și pentru a interacționa direct cu comunitatea. Formatul evenimentului include mini-recitaluri de 30-35 de minute intercalate cu sesiuni de DJ care mixează viniluri de jazz, creând un flow continuu muzical și menținând atmosfera vie și captivantă.

Accesul la toate evenimentele din cadrul festivalului este gratuit, iar programul complet poate fi consultat pe site-ul Filarmonicii de Stat Sibiu.

Acțiunile Filarmonicii de Stat Sibiu sunt realizate cu finanțarea Consiliului Județean Sibiu, iar proiectul este cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2026.

 

Comentariile sunt închise.