Adrian Echert: Mai ușor cu indignarea, Marcele!

Deputatul USR Sibiu Adrian Echert a lansat un atac dur la adresa liderilor PSD, acuzându-i de ipocrizie politică în contextul scandalului privind centrele pentru persoane vulnerabile și afirmând că partidul aflat la guvernare de-a lungul ultimelor decenii nu poate evita responsabilitatea pentru problemele sistemice din domeniu.

„Marceleeee… iar te-ai trezit vorbind? Tocmai tu?

Tocmai tu, din vârful partidului care a pus mâna pe instituțiile statului, a numit oameni, a controlat ministere și a guvernat România ani la rând, vii astăzi să ne dai lecții despre responsabilitate și demnitate?
Serios?
După „azilele groazei”, ai promis reforme. Ai promis că astfel de tragedii nu se vor mai repeta. Trei ani mai târziu, descoperim că sistemul este la fel de bolnav, iar tu cauți cu disperare un adversar politic pe care să arunci vina.
Marcele, PSD nu poate poza în salvatorul unui sistem pe care tot PSD l-a construit, l-a controlat și l-a întreținut zeci de ani.
Când conduci țara aproape permanent timp de trei decenii, nu mai ai luxul să te prefaci că ai aflat totul din presă.
Înainte să ceri demisii și să împarți lecții de moralitate, poate ar trebui să le explici românilor de ce, după atâția ani de guvernare PSD, încă descoperim centre ilegale și oameni abandonați de stat.
Mai ușor cu indignarea, Marcele. Când ai fost ani la rând la butoane, nu mai poți poza în spectator. Oglinda, uneori, spune lucruri pe care propaganda nu le poate ascunde.”, a transmis deputatul USR Sibiu Adrian Echert.

Comentariile sunt închise.