Locuitorii din nordul județului Sibiu sunt tot mai aproape de un sistem modern de transport public regional. Proiectul rețelei de transport metropolitan electric, implementat prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Nord Trans și operat de Meditur SA, se află în ultimele faze de pregătire înainte de a deveni funcțional.
Un pas important a fost făcut în ceea ce privește infrastructura necesară alimentării autobuzelor electrice. Din totalul celor 21 de stații de încărcare prevăzute în proiect, primele 11 au fost deja instalate în municipiul Mediaș – 10 la Autogară și una la sediul Meditur SA. Celelalte 10 stații sunt în curs de montare în localitățile partenere.
Totodată, toate cele 18 unități administrativ-teritoriale implicate au aprobat contractul de delegare a gestiunii serviciului către operatorul Meditur SA, fiind astfel îndeplinite condițiile juridice necesare pentru implementarea proiectului.
Noua rețea va fi deservită de 16 autobuze electrice de ultimă generație, care vor circula pe 14 trasee metropolitane, completând cele 17 rute urbane deja existente în municipiul Mediaș.
Pe lângă municipiul Mediaș, transportul metropolitan va deservi orașele Copșa Mică și Dumbrăveni, precum și comunele Alma, Ațel, Axente Sever, Bazna, Bârghiș, Biertan, Blăjel, Brateiu, Dârlos, Hoghilag, Micăsasa, Moșna, Șeica Mică, Târnava și Valea Viilor, inclusiv satele aparținătoare.
Valoarea totală a investiției se ridică la 37.570.046,40 lei, iar, după finalizarea proiectului, locuitorii din întreaga regiune vor beneficia de un serviciu de transport public modern, nepoluant, silențios și adaptat standardelor europene.

Comentariile sunt închise.