Deputata PNL Sibiu, Raluca Turcan, îl laudă pe premierul Ilie Bolojan pentru măsurile și proiectele prezentate în ședința de guvern, susținând că Executivul vine cu soluții concrete pentru atragerea fondurilor europene, reforma administrației și gestionarea unor probleme precum aprovizionarea cu carburanți, cadastrul sau sistemul sanitar. Totodată, aceasta critică opoziția, pe care o acuză că preferă „circul și fuga de responsabilitate”.
– A prezentat stadiul legilor din PNRR, care pot aduce României 4,6 miliarde de euro în următoarele trei luni (1,6 miliarde euro granturi + 3 miliarde euro finanțări), bani care vor pot fi folosiți pentru autostrăzi, spitale, dezvoltare locală.
– Legea salarizării: a explicat de ce reforma nu mai poate fi amânată.
• introduce un sistem mai echitabil între instituțiile statului
• două treimi dintre salarii vor crește, iar o treime vor rămâne la nivelul actual, fără să scadă niciun venit
• salariile vor fi corelate cu creșterea economiei, nu cu împrumuturi nesustenabile
• neadoptarea legii înseamnă pierderea a 770 milioane de euro din PNRR, fără nicio economie la buget.
– Codul Urbanismului: proiect cu un impact financiar de 970 milioane de euro.
• simplifică regulile de autorizare
• din 1 ianuarie 2028, autorizațiile de construire din București vor fi emise de Primăria Generală, nu de primăriile de sector.
– În criza carburanților: a convocat companiile din energie și a anunțat că România nu estimează probleme de aprovizionare în următoarele două săptămâni, în ciuda atacurilor asupra infrastructurii din zona Mării Negre.
• Guvernul pregătește soluții pentru limitarea eventualelor creșteri de preț, fără a crea blocaje pe piață.
• Au fost prioritizate transporturile feroviare de combustibil spre vestul țării pentru a evita sincopele în aprovizionare.
– Cadastru, după atacul cibernetic asupra ANCPI:
• datele privind proprietățile nu au fost compromise;
• aplicația este transferată în cloudul guvernamental;
• activitatea este estimată să fie reluată săptămâna viitoare;
• Guvernul susține prelungirea termenelor pentru antecontractele afectate, astfel încât cetățenii să nu piardă TVA-ul redus din cauza blocajului.
– Spitale: a cerut Ministerului Sănătății și CNAS o analiză până luni pentru eficientizarea sistemului.
• spitalele cu cheltuieli de personal peste media națională și grad redus de ocupare vor fi depunctate la solicitările de noi angajări;
• secțiile fără activitate trebuie reorganizate, iar personalul și paturile redistribuite către domeniile unde există deficit, precum îngrijirile paliative, unde România are doar 4.000 de paturi.
– Programul european SAFE pentru apărare: Guvernul a trimis în Parlament legea de aprobare a acordului de împrumut, astfel încât România să poată solicita rapid avansul de 15% din finanțarea contractată. Acești bani pot fi folosiți pentru Pașcani–Iași–Ungheni și Pașcani–Suceava–Siret, de exemplu.
• România are o alocare de aproximativ 2,5 miliarde de euro
• Avansul poate fi direcționat către ministere pentru plata contractelor deja semnate și pentru începerea lucrărilor
Astăzi nu am văzut un guvern care caută scuze, ci un premier care a venit cu un plan, termene clare și soluții pentru ca România să nu piardă bani europeni și să continue investițiile de care depinde dezvoltarea țării. Alții ce fac?”, a transmis deputata PNL Sibiu Raluca Turcan.
Comentariile sunt închise.