Raluca Turcan: Festivalul de la Jina este un reper românesc pe care îl onorează anual un număr impresionant de oameni

Deputata PNL Sibiu, Raluca Turcan, a transmis un mesaj după participarea la Festivalul „Sus pe Muntele din Jina”, desfășurat duminică, în care a evidențiat valoarea tradițiilor, spiritul comunității și importanța evenimentului pentru păstrarea identității locale. Parlamentarul a apreciat rolul festivalului în promovarea patrimoniului cultural și a amintit de sprijinul acordat manifestării de Consiliul Județean Sibiu.
„Sunt locuri pe care nu le poți cunoaște cu adevărat din fotografii sau filmări. Trebuie să ajungi acolo, să respiri aerul, să simți gusturile, să asculți glasurile oamenilor și să trăiești bucuria întâlnirii cu cei pe care îi prețuiești și îi respecți.
M-am bucurat, astăzi, la Jina, de sensurile reale ale cuvintelor comunitate, credință, hărnicie și dărnicie, cele care ghidează dintotdeauna viața oamenilor acestor locuri.
Sus, pe Muntele din Jina, se știe că tradițiile, cele care fac unic trecutul nostru, sunt șansa la un viitor la fel. Le-am văzut astăzi pe scena festivalului, dar și purtate cu mândrie de jinari și de musafirii lor.
Festivalul de la Jina este un reper românesc pe care îl onorează anual un număr impresionant de oameni, căruia autoritățile îi acordă prețuirea cuvenită (și finanțarea, așa cum face Consiliul Județean Sibiu) și care vorbește de peste 50 de ani despre identitatea acestor locuri.”, a transmis ieri deputata PNL Sibiu Raluca Turcan după ce a plecat de la Festivalul Sus pe Muntele din Jina.

Comentariile sunt închise.