Apel de peste 20 de milioane de euro pentru dezvoltarea rețelei de școli verzi în Regiunea Centru. Comunele și orașele pot depune proiecte din 30 iulie
Asociația Comunelor din România (ACoR) informează că Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru a lansat apelul de proiecte destinat dezvoltării rețelei de școli verzi în cadrul Programului „Regiunea Centru” 2021–2027, Acțiunea 6.4 – Dezvoltarea rețelei de școli verzi. Bugetul total al apelului este de 20.305.883 de euro, iar proiectele vor putea fi depuse în perioada 30 iulie 2026, ora 10:00 – 30 octombrie 2026, ora 10:00.
Potrivit ACoR, beneficiarii eligibili sunt unitățile administrativ-teritoriale – județe, municipii, orașe și comune – din Regiunea Centru care au încheiat un contract de finanțare prin PNRR/2023/C15/MEDU/I10 – „Construirea și dezvoltarea unei rețele școlare de Școli verzi”.
Investiții în infrastructura școlară și eficiență energetică
Prin acest apel vor putea fi finanțate lucrări de construire, extindere, reabilitare, modernizare și dotare a unităților de învățământ, inclusiv lucrări de arhitectură, rezistență și instalații pentru clădiri noi.
Totodată, sunt eligibile investiții care vizează:
- creșterea eficienței energetice a clădirilor, prin lucrări de izolare termică și modernizarea instalațiilor pentru încălzire și apă caldă;
- instalarea de sisteme de ventilare și climatizare, inclusiv sisteme de ventilare mecanică cu recuperarea căldurii;
- utilizarea surselor regenerabile de energie, precum panouri fotovoltaice și pompe de căldură.
Sprijin pentru profesori, elevi și părinți
Apelul include și finanțări prin Fondul Social European Plus (FSE+), destinate dezvoltării resursei umane din educație. Printre activitățile eligibile se numără:
- formarea și atragerea personalului didactic calificat;
- campanii de informare și conștientizare pentru părinți privind dezvoltarea durabilă, educația incluzivă și dreptul la educație;
- măsuri pentru creșterea participării fetelor la educație și reducerea abandonului școlar.
Finanțare și pentru cooperare internațională și servicii de consultanță
În limita a maximum 2% din valoarea totală eligibilă a proiectelor, vor putea fi finanțate și activități conexe, precum:
- proiecte de cooperare teritorială cu cel puțin un partener dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau dintr-o țară nemembră UE inclusă în Strategia UE pentru Regiunea Dunării (SUERD);
- servicii de proiectare și consultanță, inclusiv elaborarea cererilor de finanțare, managementul proiectului, audit financiar, audit energetic, expertize tehnice, certificarea performanței energetice, precum și activități de informare și publicitate;
- amenajări exterioare cu rol educațional, recreativ sau de protecție a mediului;
- activități dedicate dezvoltării unui curriculum ecologic, care să promoveze educația pentru protecția mediului.
Prin acest apel, autoritățile regionale urmăresc modernizarea infrastructurii educaționale și transformarea unităților de învățământ în școli verzi, eficiente energetic și adaptate cerințelor actuale privind sustenabilitatea, educația incluzivă și protecția mediului.

Comentariile sunt închise.