Vești încurajatoare despre Denis, fotbalistul AFC Tălmaciu: transplantul este programat pentru luna august
Vești încurajatoare pentru Denis, jucător al AFC Tălmaciu, care luptă de mai multe luni cu o boală gravă. Președintele clubului, Adrian Bârză, a anunțat că tânărul va fi supus unui transplant în a doua jumătate a lunii august, la Institutul Oncologic Fundeni din București, după ce a fost identificat un donator.
Potrivit acestuia, Denis a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă, în care a urmat trei cure agresive de tratament. Pe lângă efectele acestora, tânărul s-a confruntat cu mai multe complicații medicale, printre care o infecție a colonului, apendicită, afte bucale și dureri ale genunchilor, toate depășite cu mari eforturi și cu sprijinul permanent al părinților săi, Adi și Alina.
În prezent, Denis urmează un tratament de întreținere până la intervenția programată în luna august. „Cu ajutorul bunului Dumnezeu, dar și al dumneavoastră, am primit o veste grozavă. La solicitarea donatorului, în a doua jumătate a lunii august se va efectua transplantul, care este mai agresiv decât toate curele la un loc”, a transmis Adrian Bârză.
Președintele AFC Tălmaciu le-a mulțumit tuturor celor care s-au mobilizat în ultimele luni, fie prin donarea de sânge, fie prin sprijin financiar, subliniind că solidaritatea comunității a fost esențială în această luptă.
Totodată, acesta i-a îndemnat pe cei care pot să continue să îl sprijine pe Denis, atât prin donare de sânge, cât și prin contribuții financiare, pentru perioada care urmează. „Am arătat din nou că uniți contăm și ajutăm. Hai că se poate, Denis! Din iarnă ne vedem la pregătire!”, este mesajul transmis de Adrian Bârză, exprimând speranța că tânărul fotbalist va reveni cât mai curând pe teren.

Comentariile sunt închise.