Ruxandra Cibu Deaconu: România are cei mai mulți copii cu carii și printre cele mai multe cabinete dentare din Uniunea Europeană

Senatoarea USR de Sibiu, Ruxandra Cibu Deaconu, susține că principala problemă a sistemului de medicină dentară din România nu este numărul mare de stomatologi, ci accesul limitat al pacienților la tratamentele decontate și lipsa investițiilor în prevenție.

„România are cei mai mulți copii cu carii și printre cele mai multe cabinete dentare din Uniunea Europeană.

Românii merg la stomatolog de câteva ori mai rar decât media europeană, nu pentru că nu găsesc medic, ci pentru că nu își permit tratamentul.

Subiectul a ajuns din nou în spațiul public acum, când Colegiul Medicilor Stomatologi a cerut Guvernului reducerea locurilor la buget în facultățile de medicină dentară, invocând un excedent de aproximativ 40% de medici.

Cred că discuția pornește de la capătul greșit.

Primul lucru care mă preocupă e ce se întâmplă cu dreptul pe care oamenii îl au deja. Pachetul de bază acoperă urgențele, extracțiile, tratamentele de carie, un detartraj pe an, iar pentru copii sigilări și fluorizări. Pe hârtie suntem aliniați la modelul european.

În practică, fondurile alocate lunar se epuizează în multe județe în primele zile ale lunii, iar pacienții sunt trimiși să revină sau să plătească integral. Un om care ajunge cu durere pe 20 ale lunii are aceleași drepturi scrise ca unul care ajunge pe 2 ale lunii, și o șansă complet diferită să le folosească. Nu cerem un beneficiu nou, cerem ca un drept deja garantat să funcționeze în toate zilele lunii.

Al doilea e ordinea în care cheltuim. Partea din banii decontați care merge spre prevenție e mică, restul se duce spre urgențe și tratamente tardive. Este cel mai scump mod posibil de a organiza îngrijirea, pentru că plătim mereu varianta finală a unei probleme care se rezolva cu o sigilare.

Aproape două treimi dintre copiii din România au carii dentare. Asta nu mai e o problemă de stomatologie, e o problemă de politici publice pentru copii.

Merită să ne uităm la ce e deja testat. În Germania, subvenția pentru lucrări dentare crește dacă pacientul dovedește că a mers la controale preventive. Slovacia condiționează alocația anuală de un consult în anul anterior. Ambele recompensează prezența la medic înainte de durere, adică exact opusul logicii noastre.

Al treilea e geografia. Între urban și rural, numărul de locuitori care revin unui medic diferă de câteva ori, iar există județe fără niciun specialist în stomatologie pediatrică. Creșterea numărului total de medici din ultimii ani nu a corectat asta deloc.

Iar aici e rezerva mea. Înainte de a limita accesul la o profesie, cred că trebuie epuizate întrebările despre cerere: ce s-ar întâmpla dacă finanțarea publică ar ajunge la un nivel apropiat de cel european, dacă prevenția ar fi decontată consistent, dacă rețeaua de cabinete școlare ar funcționa, dacă ar exista contracte în zonele fără medici.

Într-un sistem în care marea majoritate a populației nu accesează anual niciun serviciu decontat, nu sunt convinsă că problema e că avem prea mulți medici.”, a transmis senatoarea USR Sibiu Ruxandra Cibu Deaconu.

Comentariile sunt închise.