Fermierii din zona montană, chemați la discuții despre viitorul agriculturii. Valentin Ivan: „Agricultura montană are viitor dacă rămânem uniți”
Fermierii și gospodarii din zona Sadu și Rîu Sadului sunt invitați miercuri, 12 august, la o întâlnire dedicată viitorului agriculturii montane. Primarul comunei Sadu, Valentin Ivan, îi îndeamnă pe localnici să participe la discuțiile despre soluții concrete pentru pășuni, ferme și dezvoltarea comunităților rurale.
Întâlnire despre viitorul agriculturii montane, la Rîu Sadului
Primarul comunei Sadu, Valentin Ivan, îi invită pe fermieri și gospodari la o întâlnire care va avea loc miercuri, 12 august, de la ora 10:00, la Căminul Cultural din Rîu Sadului.
Evenimentul are loc la invitația primarului comunei Rîu Sadului, Daniel Minea, și are ca temă identificarea unor soluții concrete pentru pășuni, ferme și viitorul comunităților din zona montană.
Valentin Ivan subliniază importanța implicării fermierilor în găsirea unor soluții pentru dezvoltarea agriculturii locale și încurajează comunitatea să rămână unită.
„Pământul lucrat înseamnă viață pentru sat. Agricultura montană are viitor dacă rămânem uniți și implicați!”, a transmis primarul comunei Sadu.
Edilul le transmite fermierilor că îi așteaptă la întâlnire, considerând că dialogul și implicarea comunității sunt esențiale pentru construirea unui viitor durabil pentru agricultura montană.

Comentariile sunt închise.