Nicolae Neagu: România are nevoie urgent de un Guvern stabil și reformist; o guvernare cu PSD este exclusă

România are nevoie urgentă de stabilitate politică și de un Guvern cu puteri depline, capabil să continue reformele și să asigure predictibilitate economică. Senatorul PNL Sibiu Nicolae Neagu subliniază că liberalii exclud o guvernare alături de PSD și cer formarea rapidă a unui Executiv reformist, stabil și credibil.

„România nu își mai poate permite prelungirea blocajului politic. Avem nevoie rapid de un Guvern cu puteri depline, capabil să ofere:

– stabilitate
– predictibilitate economică
– continuarea reformelor de care depind dezvoltarea țării și implementarea PNRR.
Pentru Partidul Naţional Liberal, miza nu este împărțirea funcțiilor și nici rămânerea cu orice preț la guvernare. Vom susține formula politică ce își asumă clar modernizarea statului, disciplina fiscală și respectarea angajamentelor României. Din această perspectivă, o guvernare alături de PSD este exclusă.
Semnalele agențiilor internaționale de rating sunt clare: stabilitatea politică și continuarea reformelor sunt esențiale pentru credibilitatea economică a României. Fiecare zi de incertitudine politică are un cost pentru economie.
PNL și-a asumat responsabilitatea și a propus de fiecare dată soluții pentru ieșirea din criză. Acum este nevoie ca toate instituțiile implicate, inclusiv Președinția, să contribuie la deblocarea rapidă a situației și la formarea unui Guvern reformist, stabil și credibil.”, a transmis senatorul PNL Sibiu Nicolae Neagu.

Comentariile sunt închise.