Raluca Turcan: Pentru mine, munca arheologilor înseamnă mai mult decât cercetare

Deputata PNL Sibiu Raluca Turcan evidențiază importanța cercetărilor arheologice de la Cetatea Dacică din Tilișca și rolul acestora în recuperarea și promovarea istoriei locului. După participarea la Ziua Porților Deschise, parlamentara a apreciat munca specialiștilor și sprijinul acordat proiectului de Consiliul Județean Sibiu, subliniind necesitatea apropierii patrimoniului de public.

Pentru mine — și cred că și pentru comunități precum cea din Tilișca — munca arheologilor înseamnă mai mult decât cercetare. Este, de fapt, cea mai concretă formă de a reda unor locuri părți din memorie. Cu răbdare, puțin câte puțin, prin îndepărtarea pământului așezat peste secole, sunt descoperite urmele unor oameni care au trăit aici cu două milenii în urmă.

Am avut bucuria să întâlnesc, la Cetatea Dacică de la Tilișca, cu prilejul Zilei Porților Deschise, o parte dintre specialiștii șantierului arheologic, să cunosc pasionați ai trecutului acestui loc și, împreună cu ei, să îl ascult pe dr. Gheorghe Natea, cel care a dedicat ani buni din cariera sa cercetării acestei așezări.
 Se cuvine să menționez că sprijinul Consiliului Județean Sibiu este vizibil de-a lungul pașilor pe Dealul Cățănaș, iar implicarea financiară în proiect reprezintă un ajutor real pentru arheologi.
 Mă bucur că munca specialiștilor este adusă mai aproape de public prin evenimente precum cel din aceste zile, prin Muzeul Virtual, disponibil pe cetateadacicatilisca.ro, prin articole de specialitate și comunicări pe social media. Este cea mai bună formă de a construi un viitor trecutului Cetății Dacice Tilișca.
Felicitări Asociației Cetatea Dacică Tilișca, Muzeului Național Brukenthal și Consiliului Județean Sibiu!
Mulțumesc echipei coordonate de dr. Gh. Natea pentru câteva ore deosebite!”, a transmis deputata PNL Sibiu Raluca Turcan.

Comentariile sunt închise.