60 de ani de povești modelate în lut, la Târgul Olarilor din Sibiu

Târgul Olarilor sărbătorește 60 de ani de existență printr-o ediție aniversară care va avea loc în weekendul 5–6 septembrie 2026, în Piața Mare din Sibiu. Vizitatorii vor putea descoperi obiecte de ceramică autentică, demonstrații ale meșterilor și ateliere dedicate unui meșteșug transmis din generație în generație.

Timp de două zile, Piața Mare din Sibiu va deveni un loc de întâlnire pentru iubitorii tradițiilor și ai ceramicii populare. Ediția din acest an a Târgului Olarilor marchează șase decenii de la începuturile evenimentului și aduce în centrul orașului obiecte realizate de meșteri olari, de la ulcele și blide până la vaze și alte piese decorative.

Pe lângă produsele expuse, vizitatorii vor putea urmări demonstrații de olărit și vor avea ocazia să participe la ateliere deschise publicului. Evenimentul își propune să ofere o imagine cât mai autentică asupra muncii olarilor și asupra tehnicilor tradiționale de prelucrare a lutului.

Organizatorii spun că fiecare piesă prezentată la târg reflectă munca, talentul și respectul pentru tradiție al meșterilor care duc mai departe acest meșteșug.

Târgul Olarilor este organizat de Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu, în parteneriat cu Complexul Național Muzeal ASTRA.

Evenimentul este cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu, iar acțiunile CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu sunt realizate cu finanțarea acordată de Consiliul Județean Sibiu.

Comentariile sunt închise.