Legea inițiată de deputatul Adrian Echert, promulgată de președintele Dan: se anulează obligațiile fiscale pentru firmele cărora le-a fost anulat codul de TVA
O nouă lege schimbă regulile pentru antreprenorii cărora le-a fost anulat codul de TVA și care au ajuns ulterior să plătească retroactiv taxe pe care nu le-au putut factura sau încasa. Legea nr. 177/2026, inițiată de deputatul USR Sibiu Adrian Echert, a fost promulgată de Președintele României și prevede anularea obligațiilor fiscale stabilite în aceste condiții, precum și interzicerea emiterii unor astfel de decizii de impunere pentru perioadele vizate.
„Gata. Este lege.
În această seară, Președintele României a promulgat legea pe care am inițiat-o pentru a repara una dintre cele mai absurde nedreptăți făcute antreprenorilor de administrația fiscală.
Nu mai vorbim despre un proiect.
Nu mai vorbim despre un vot în Parlament.
De astăzi, vorbim despre Legea nr. 177/2026.
Ani de zile, unor firme li s-a anulat codul de TVA. Statul le-a tratat ca neplătitoare de TVA, iar apoi s-a întors împotriva lor și le-a cerut retroactiv TVA pe care nu avuseseră dreptul să îl factureze și pe care nu îl încasaseră niciodată.
Peste aceste sume au venit dobânzi și penalități. Pentru unele afaceri, zeci sau sute de mii de euro. Pentru antreprenorii din spatele lor, ani de procese, conturi blocate și riscul de a pierde tot ce construiseră.
De astăzi, această nedreptate se oprește.
Obligațiile fiscale stabilite în aceste condiții se anulează iar ANAF nu va mai putea emite asemenea decizii de impunere pentru perioadele acoperite de lege.
Am pornit de la o problemă reală, trăită de antreprenori reali. Am dus-o în Parlament. Am construit susținere dincolo de partide. Am trecut legea prin vot.
Iar astăzi, Președintele României a promulgat-o.
De acum, pentru niște oameni care au dus ani întregi o luptă nedreaptă cu statul, lucrurile s-au schimbat.”, a transmis deputatul USR Sibiu Adrian Echert.



Comentariile sunt închise.