Juniorii AFC Tălmaciu revin pe teren! Cinci echipe joacă acasă, iar meciurile sunt dedicate și campaniei „Uniți pentru Denis”

Echipele de juniori ale clubului AFC Tălmaciu revin pe teren după vacanța de vară, cu meciuri programate în campionatele județene și naționale. Cinci formații vor evolua pe teren propriu în perioada 28 august – 1 septembrie, iar partidele vor avea și o importantă componentă caritabilă: spectatorii vor putea dona pentru Denis, tânărul care trece printr-o perioadă dificilă.

„Pentru că ne place și vrem!

După vacanța de vară, începem în forță campionatele județene și naționale:

Under 19 (n. 2008), căpitan Darius Costoiu, joacă pe teren propriu vineri, 28.08.2026, la ora 10.00, în compania Academiei de Fotbal Tenis Măgura Sibiu.

Under 15 (n. 2012), căpitan Chirca Luca, joacă pe teren propriu sâmbătă, 29.08.2026, la ora 18.30, în compania FC Silvatex Orlat.

Under 12 (n. 2015), căpitan Stroi Kevin, joacă pe teren propriu luni, 31.08.2026, la ora 18.00, cu FC Tiki Taka Topram Sibiu.

Under 13 (n. 2014), căpitan Lupescu Filip, joacă pe teren propriu marți, 01.09.2026, la ora 17.30, în compania Tigrilor Team.

Under 10 (n. 2017), căpitan Breazu Fabian, joacă pe teren propriu marți, 01.09.2026, la ora 19.00, în compania Școlii de Fotbal Adrian Demian.

Vă așteptăm să îi susținem pe tinerii noștri tunari.

Pe toată perioada jocurilor, atât la tribune, cât și în curtea vestiarului, vor fi amplasate urne pentru a se putea dona pentru Denis, care trece printr-o perioadă grea.

UNIȚI PENTRU DENIS.

MENS SANA IN CORPORE SANO.”, a transmis Adrian Bârză.

 

Campionatele județene în anul 2026 pentru echipele de copii și juniori ale structurilor sportive afiliate sunt cofinanțate de Consiliul Județean Sibiu.

Comentariile sunt închise.