Daniela Cîmpean: Desemnarea lui Siegfried Muresan pentru funcția de prim-ministru aduce în prim-plan un om cu o experiență solidă în economie, în negocierea bugetelor europene

Desemnarea lui Siegfried Muresan pentru funcția de prim-ministru aduce în prim-plan un om cu o experiență solidă în economie, în negocierea bugetelor europene și în mecanismele prin care deciziile de la Bruxelles se transformă în investiții acasă.

„România are nevoie, poate mai mult decât oricând, de stabilitate, seriozitate și de un Guvern capabil să transforme oportunitățile europene în rezultate concrete pentru oameni.

Desemnarea lui Siegfried Muresan pentru funcția de prim-ministru aduce în prim-plan un om cu o experiență solidă în economie, în negocierea bugetelor europene și în mecanismele prin care deciziile de la Bruxelles se transformă în investiții acasă.

A negociat, din partea Parlamentului European, bugete ale Uniunii Europene, a avut un rol important în dosarul Mecanismului de Redresare și Reziliență, care stă la baza PNRR, și ocupă astăzi poziții de vicepreședinte atât în Partidul Popular European, cât și în Grupul PPE din Parlamentul European.

Știe cum funcționează Europa, știe cum se negociază și, mai ales, știe cât de important este ca România să fie la masa la care se iau deciziile, nu în afara ei.

În anii care urmează, România va avea de negociat și de valorificat un nou buget european, investiții majore și resurse importante pentru dezvoltare. Va avea nevoie, în același timp, de reforme, disciplină bugetară și de recâștigarea încrederii.

Acestea sunt argumentele concrete care dau greutate desemnării de astăzi.

Îl cunosc pe Siegfried și din activitatea europeană. Dincolo de funcții și de CV, am apreciat întotdeauna seriozitatea, pregătirea și capacitatea lui de a construi și de a negocia.

România are acum nevoie ca experiența acumulată în Europa să fie pusă în slujba României.

Mult succes, Siegfried Mureșan!”, spune Daniela Cîmpean.

 

Comentariile sunt închise.