Deputata PNL Sibiu Raluca Turcan susține că menținerea ratingului de țară al României nu trebuie privită izolat, ci în contextul dezechilibrelor bugetare și al instabilității politice din ultimii ani. Într-un mesaj public, parlamentara critică perioada guvernării Ciolacu și susține că Guvernul Bolojan a avut de corectat deficitul și de continuat reformele, avertizând că prelungirea blocajului politic și renunțarea la consolidarea fiscală ar putea duce România în categoria „junk”.
„Ne-am păstrat ratingul de țară. Dar vă amintiți cum am ajuns aici, pe ultima treaptă recomandată investițiilor, cu perspectivă negativă?
În 2023, negocierile pentru rotația guvernamentală au fost extrem de tensionate și au generat instabilitate politică majoră, mai ales pe fondul disputei privind respectarea protocolului coaliției și revenirea Ministerului Transporturilor la PNL, minister pe care PSD nu voia să-l cedeze, așa cum preciza protocolul. Și nici nu l-au cedat, Grindeanu a rămas la Transporturi.
Peste instabilitatea politică s-au suprapus dezechilibre bugetare majore, iar în timpul guvernării Ciolacu, România a trecut de la perspectivă stabilă la negativă în evaluările tuturor celor trei mari agenții: Fitch – 17 decembrie 2024, S&P – 24 ianuarie 2025 și Moody’s – 14 martie 2025. Principalul motiv economic a fost deficitul uriaș din 2024, de 9,3% din PIB, realizat de premierul „Nordis”.
Aceasta este realitatea fiscală pe care Guvernul
Ilie Bolojan a trebuit să o corecteze. Un lucru pe care l-a realizat în ciuda multiplelor crize la nivel mondial și a tuturor blocajelor politice interne, ba chiar păstrând și investițiile la un nivel record: cu 25 miliarde de lei mai mult ca anul trecut, la care se adaugă o absorbție PNRR de peste 90% pentru granturi și 95% pentru împrumuturi.
Lucrurile ar fi stat și mai bine dacă și alți lideri ar fi înțeles să se comporte ca niște oameni de stat. PSD s-a opus unor reforme ale Guvernului Bolojan, inclusiv legii salarizării, blocaj care a costat România 770 de milioane de euro din PNRR. La asta se adaugă criza politică interminabilă generată de moțiunea de cenzură PSD și AUR care a condus la demiterea guvernului Bolojan. Consecințele sunt cât se poate de concrete: România are nevoie de finanțare la costuri ridicate, în timp ce agențiile de rating avertizează că prelungirea blocajului și abandonarea consolidării fiscale pot conduce la retrogradarea în categoria „junk”.
Ayn Rand spunea: „Poți ignora realitatea, dar nu poți ignora consecințele ignorării realității.” Exact aceasta este lecția anilor 2023–2024. Nu putem da timpul înapoi, dar avem nevoie să asumăm drumul reformelor în continuare, de disciplină bugetară și de un guvern stabil care să înțeleagă că aceste lucruri nu sunt negociabile. Altfel, sacrificiile românilor vor fi fost în zadar.”, a spus Raluca Turcan.
Comentariile sunt închise.