Construcțiile fără autorizație pot fi regularizate în anumite condiții. Anunțul Primăriei Marpod
Locuitorii comunei Marpod care dețin construcții realizate fără autorizație sau care nu respectă documentația emisă sunt îndemnați să își verifice situația juridică și urbanistică. Potrivit noilor prevederi legislative, în anumite cazuri, construcțiile pot fi regularizate fără limită de un an, în timp ce pentru alte categorii se aplică o perioadă tranzitorie până la 25 august 2027. Autoritățile locale atrag atenția că plata impozitului nu echivalează cu legalizarea construcției.
„ INFORMARE PENTRU CETĂȚENI
Aveți o construcție realizată fără autorizație de construire sau care nu respectă autorizația emisă? Verificați dacă aceasta poate fi regularizată, conform noilor prevederi ale Legii nr. 169/2026 – CATUC.
În anumite situații, regularizarea poate fi solicitată fără limitarea de un an, iar pentru celelalte categorii există o perioadă tranzitorie până la 25 august 2027.
Pentru verificarea situației juridice și urbanistice și pentru a afla dacă sunt îndeplinite condițiile, vă rugăm să vă adresați Compartimentului Urbanism și Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei Comunei Marpod.
Important: plata impozitului sau înscrierea construcției în evidențele fiscale nu înseamnă că aceasta este autorizată sau legalizată.
Nu așteptați! Solicitați verificarea situației construcției.
În cazul în care aveți nevoie de informații suplimentare contactați Primăria comunei Marpod -Compartiment Urbanism și Amenajarea Teritoriului”, transmit autoritățile comunei Marpod.

Comentariile sunt închise.