Bogdan Trif, în mijlocul comunităților din Merghindeal, Vurpăr și Avrig: investiții, proiecte și soluții pentru dezvoltare
Bogdan Trif a fost în mijlocul comunităților din Merghindeal, Vurpăr și Avrig, unde a discutat cu reprezentanții administrațiilor locale despre investițiile realizate, proiectele aflate în derulare și oportunitățile de dezvoltare ale zonei. În Merghindeal, a marcat finalizarea lucrărilor de reabilitare a sediului Primăriei, o clădire cu valoare arhitecturală și istorică, iar la Vurpăr și Avrig, discuțiile s-au concentrat pe deblocarea proiectelor și valorificarea potențialului local, în special a celui turistic.
„Merghindeal, Vurpăr și Avrig
Am fost alături de primarul comunei Merghindeal, Aurel Țerbea, la finalizarea lucrărilor de reabilitare a sediului Primăriei.
Construită în anul 1905, clădirea este o adevărată bijuterie arhitecturală și un motiv de mândrie pentru localnici.
Primarul a reușit, de-a lungul timpului, să reabiliteze și școlile din comună, să modernizeze străzile și să dezvolte rețelele de apă, canalizare și iluminat public.
„Mi-am dorit ca și sediul Primăriei să fie reabilitat, pentru că noi considerăm că Primăria este casa tuturor locuitorilor din Merghindeal. Iar atunci când un vizitator ne trece pragul, să vadă că aici trăiesc oameni muncitori și gospodari. Comuna și imaginea Primăriei reprezintă cartea noastră de vizită”, a spus primarul Aurel Țerbea.
Lucrările de reabilitare au fost realizate prin PNRR, cu o contribuție de 50% din surse proprii.
Am ajuns și la Vurpăr, unde am discutat cu primarul Mihai Linert, cu viceprimarul și consilierii locali despre proiectele aflate în derulare și soluțiile prin care programele deja demarate pot fi deblocate și duse la bun sfârșit.
Am ajuns pe înserat și în Valea Avrigului, unde am avut discuții mai ample cu președintele organizației orășenești și vicepreședintele organizației județene PSD, Lucian Vintilă, dar și cu Dan Cermonea, consilier județean, despre proiectele de dezvoltare și oportunitățile pe care orașul le are, în special în domeniul turismului.
Avrigul are un potențial turistic important, care trebuie valorificat prin proiecte și investiții ce pot aduce dezvoltare economică și noi oportunități pentru comunitatea locală.
Zi de zi, sunt alături de locuitorii din județul nostru, de primari și de administrațiile locale, pentru că dezvoltarea comunităților înseamnă, înainte de toate, implicare, dialog și fapte concrete!”, a transmis deputatul PSD Sibiu Bogdan Trif.

Comentariile sunt închise.