Raluca Turcan: Prima zi, prima presiune PSD-istă pe premierul Niculescu

Raluca Turcan acuză PSD că pune presiune pe premierul Niculescu încă din prima zi și îl avertizează asupra unei strategii bazate pe solicitări publice și atacuri mediatice, invocând totodată presupuse încălcări ale legii în gestionarea conducerii Inspecției Muncii.

„Prima zi, prima presiune PSD-istă pe premierul Niculescu.

Florin Manole a făcut, practic, un autodenunț când i-a cerut premierului Niculescu schimbarea șefului Inspecției Muncii. Pe Facebook!

De fapt, recunoaște ceea ce a ignorat luni de zile: inspectorul general de stat este numit de premier, nu de ministru. În mandatul sau anterior, postul a fost vacant, iar domnul Manole nu a nominalizat pe nimeni. A preferat să semneze o fișă a postului prin care i-a delegat atribuțiile unui adjunct, unei persoane apropiate, și s-a substituit, practic, primului ministru.

Am spus și la audieri: cu încălcarea legii, a Codului administrativ și a Legii finanțelor publice, a delegat atribuții unui apropiat al clanurilor PSD-iste, substituindu-se premierului în luarea deciziei.

După numirea de către premier, așa cum prevede legea, în stil mafiot, au pus la cale o înscenare mediatică de tip paparazzi, invocând public, în Parlament, la audierea mea, o urmărire penală despre ceva care nu se știe dacă există. Căci este o cercetare în rem.

Doi ani de zile a încălcat atribuțiile premierului doar pentru a menține clanurile PSD-iste cu piciorul pe gâtul antreprenorilor.

Vă e clar cum va proceda PSD în guvern?

Dimineața, postări cu solicitări către premier; seara, linșaj mediatic. Vom vedea rezistența premierului.”, a transmis deputata PNL Sibiu Raluca Turcan prin intermediul paginii ei de Facebook.

Comentariile sunt închise.