Dumitru Beschiu îi felicită pe Florian Giubega și Dan Alexandru Mihai pentru numirile la Prefectura Sibiu
Consilierul județean Dumitru Beschiu îi felicită pe Florian Giubega, desemnat pentru funcția de prefect al județului Sibiu, și pe Dan Alexandru Mihai, nominalizat pentru funcția de subprefect. Cei doi sunt din PSD Sibiu, iar desemnările au fost făcute în contextul schimbărilor de la conducerea Instituției Prefectului.
Consilierul județean Dumitru Beschiu a transmis un mesaj de felicitare pentru Florian Giubega și Dan Alexandru Mihai, după desemnarea celor doi pentru funcțiile de prefect, respectiv subprefect al județului Sibiu.
Florian Giubega revine astfel în conducerea Prefecturii Sibiu, instituție în care a ocupat anterior funcția de subprefect, în perioada octombrie 2024 – aprilie 2026. Dan Alexandru Mihai vine din mediul bancar, are studii juridice și experiență în domeniul administrativ și al relațiilor cu clienții.
„Îi felicit pe Florian Giubega și Dan Alexandru Mihai pentru desemnarea în funcțiile de prefect și subprefect al județului Sibiu. Le doresc mult succes, putere de muncă și responsabilitate în exercitarea acestor atribuții importante pentru județul nostru. Sunt funcții care presupun dialog, colaborare cu autoritățile locale și implicare în rezolvarea problemelor cetățenilor. Am încredere că vor aborda aceste responsabilități cu seriozitate și că vor contribui la buna funcționare a administrației publice din județul Sibiu”, transmite consilierul județean Dumitru Beschiu.
Schimbările de la conducerea Prefecturii Sibiu au loc după demisia prefectului Mircea Dorin Crețu, înaintată în 19 octombrie 2026. Desemnarea lui Florian Giubega pentru funcția de prefect și nominalizarea lui Dan Alexandru Mihai pentru cea de subprefect marchează conturarea unei noi echipe de conducere, susținute de PSD Sibiu.
Numirile în funcțiile de prefect și subprefect urmează să fie formalizate prin actele guvernamentale corespunzătoare.

Comentariile sunt închise.