Ansamblul Mândre Plaiuri Boicene din Boița a încheiat turneul din America cu un spectacol de folclor în Florida

Ansamblul Mândre Plaiuri Boicene din comuna Boița a încheiat turneul din America printr-un spectacol susținut la Biserica Sfântul Ștefan cel Mare din St. Petersburg – Tampa, Florida. Tinerii artiști au adus cântecul, dansul și portul popular românesc în mijlocul comunității românești de peste ocean, promovând tradițiile și valorile naționale. Primarul comunei Boița, Nicolae Cocoș, a subliniat rolul acestor evenimente în păstrarea identității românești în diaspora.

Publicitate

PUBLICITATE POLITICĂ

„Un final de turneu plin de emoție, bucurie și românism, peste ocean!

Ieri, 25 octombrie 2026, a avut loc ultimul spectacol din acest minunat turneu de suflet în America!

La Biserica Sfântul Ștefan cel Mare din St. Petersburg – Tampa, Florida, după Sfânta Liturghie, în sala socială a bisericii, tinerii noștri artiști din Ansamblul Mândre Plaiuri Boicene din comuna Boița au încântat publicul prin cântece, dansuri populare și frumusețea costumelor tradiționale românești.

A fost un spectacol folcloric de excepție, încărcat de emoție și trăiri autentice, prin care am reușit să aducem o parte din sufletul României mai aproape de românii stabiliți în această parte a Floridei.

Am demonstrat încă o dată că tradițiile, cântecul și portul popular românesc nu cunosc granițe, iar dragostea de țară rămâne vie oriunde ne-am afla în lume!

Această întâlnire ne-a reamintit și rolul esențial pe care Biserica Ortodoxă Română din afara granițelor țării îl are în păstrarea identității noastre naționale, spirituale și culturale.

Pentru românii plecați departe de casă, Biserica nu este doar un loc de rugăciune, ci și un colț de Românie, un loc al regăsirii, al comuniunii și al păstrării rădăcinilor strămoșești. În jurul ei, românii se adună, își vorbesc limba maternă, își păstrează credința, sărbătorile, obiceiurile și tradițiile și transmit copiilor dragostea pentru țara din care provin.

Acolo unde există o biserică românească, există o comunitate care își păstrează vie legătura cu România!

Prin credință, prin limba română și prin respectul față de valorile moștenite de la înaintași, Biserica devine un adevărat liant între generații și un sprijin de neprețuit pentru românii aflați la mii de kilometri de casă.

De aceea, consider că misiunea preoților români din diaspora merită întreaga noastră recunoștință și prețuire. Dincolo de slujirea religioasă, aceștia își asumă o responsabilitate uriașă: aceea de a ține comunitățile unite și de a păstra vie conștiința apartenenței la neamul românesc.

Mulțumim din suflet tuturor celor care ne-au primit cu atâta căldură și ne-au oferit posibilitatea de a aduce un strop de Românie aici, peste ocean!

Un gând special de recunoștință și mulțumire se îndreaptă către părintele Gabriel Lupescu, pentru invitație, pentru ospitalitatea deosebită și, mai ales, pentru dăruirea, sacrificiile și eforturile pe care le face pentru a păstra unită comunitatea românească din această zonă.

Astfel de oameni merită respectul și sprijinul nostru, pentru că, prin munca și credința lor, contribuie zi de zi la păstrarea identității românești departe de hotarele țării.

Plecăm de aici cu sufletele pline de bucurie, cu amintiri de neuitat și cu satisfacția că tinerii noștri au reușit să ducă mai departe, cu mândrie și demnitate, frumusețea tradițiilor românești.

Primăria Comunei Boița va fi mereu un susținător al păstrării, promovării și transmiterii către generațiile viitoare a tradițiilor, obiceiurilor și valorilor noastre autentice strămoșești.

Cred cu tărie că Biserica, familia, limba română și tradițiile sunt pilonii pe care se sprijină identitatea noastră, indiferent unde ne poartă pașii prin lume.

Pentru că România nu înseamnă doar locul în care ne-am născut, ci și credința, limba, tradițiile și valorile pe care le purtăm în suflet oriunde ne-am afla!”, a transmis Nicolae Cocoș, primarul comunei Boița.

 

 

Comentariile sunt închise.