Cristian Mandeal, Alexandru Tomescu și Ștefan Cazacu deschid stagiunea 2026/2027 a Filarmonicii de Stat Sibiu

Filarmonica de Stat Sibiu deschide primul trimestru al stagiunii 2026–2027 cu un concert de excepție, care îi aduce pe scena Sălii Thalia pe dirijorul Cristian Mandeal, violonistul Alexandru Tomescu și violoncelistul Ștefan Cazacu. Evenimentul marchează începutul unei noi serii de concerte și evenimente, cu invitați de prestigiu, programe muzicale diverse și activități dedicate publicului de toate vârstele.

Concertul inaugural, programat astăzi, 29 octombrie, de la ora 19:00, reunește trei artiști cu o activitate concertistică remarcabilă, apreciați pe scenele din România și de peste hotare.

Publicitate

PUBLICITATE POLITICĂ

Cristian Mandeal, unul dintre cei mai apreciați dirijori români, revine la pupitrul Orchestrei Filarmonicii de Stat Sibiu. Cu o carieră internațională de peste patru decenii, maestrul a colaborat cu orchestre prestigioase și a contribuit semnificativ la dezvoltarea vieții muzicale românești.

Alături de orchestră vor evolua Alexandru Tomescu, unul dintre cei mai apreciați violoniști români, și Ștefan Cazacu, solist concertist al Filarmonicii de Stat Sibiu. Împreună, sub bagheta maestrului Cristian Mandeal, vor da startul noului trimestru al stagiunii 2026–2027 printr-un concert care se anunță memorabil.

Ce urmează:

Mozart și Ceaikovski, în primul concert din noiembrie

Joi, 5 noiembrie, de la ora 19:00, Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu îl va avea la pupitru pe dirijorul Georgios Balatsinos, alături de violonistul Joseph Arena, în calitate de solist.

Programul serii este dedicat muzicii lui Wolfgang Amadeus Mozart și Piotr Ilici Ceaikovski. Concertul se va deschide cu uvertura operei „Nunta lui Figaro”, urmată de Concertul pentru vioară și orchestră nr. 5 în La major, K. 219, ambele semnate de Mozart. În partea a doua, publicul va asculta Suita nr. 4 în Sol major, op. 61, „Mozartiana”, prin care Ceaikovski aduce un omagiu compozitorului austriac.

Tito Ceccherini revine la pupitrul orchestrei sibiene

O săptămână mai târziu, joi, 12 noiembrie, de la ora 19:00, dirijorul italian Tito Ceccherini va conduce Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu într-un program care reunește lucrări de György Ligeti, Jean Sibelius și Felix Mendelssohn Bartholdy.

Publicul va asculta „Concertul românesc” de Ligeti, suita simfonică „Pelléas și Mélisande”, op. 46, de Sibelius, și Simfonia nr. 3 în la minor, op. 56, „Scoțiana”, de Mendelssohn.

Recunoscut pentru activitatea sa în domeniul muzicii secolului XX și al creației contemporane, Tito Ceccherini a colaborat cu orchestre importante din Europa și Asia. În 2021, a dirijat Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, alături de violonista Carolin Widmann, în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”, revenind apoi la pupitrul orchestrei sibiene în 2023, pentru un concert simfonic din cadrul stagiunii „EChO”.

Filarmonica de StART: muzica, descoperită de la cele mai fragede vârste

Primele săptămâni ale stagiunii aduc și o serie de evenimente dedicate copiilor, în cadrul programului educativ Filarmonica de StART.

Vineri, 30 octombrie, de la ora 10:00, violoncelistul Ștefan Cazacu îi invită pe cei mici la Sala Thalia, la concertul educativ „Descoperă violoncelul”. Copiii vor afla cum funcționează instrumentul, îi vor asculta sunetele și vor descoperi, prin demonstrații și jocuri interactive, dacă acesta poate imita animale sau chiar sirena unei ambulanțe.

Pe 6 noiembrie, de la ora 10:00, Sala Thalia va găzdui un nou concert din seria „Simfonia Bebemol”, dedicată bebelușilor și viitoarelor mămici. Sub conducerea dirijorului Georgios Balatsinos, Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu va interpreta lucrări de Mozart și Ceaikovski, oferindu-le celor mai mici spectatori ocazia să descopere sonoritățile orchestrei simfonice.

Vineri, 13 noiembrie, de la orele 10:00 și 11:00, la Sala Henry Selbing, muzicienii cvintetului Tromba Felix îi vor familiariza pe copii cu instrumentele de suflat din alamă. Atelierul va cuprinde demonstrații muzicale, explicații și jocuri interactive. Participanții vor avea ocazia să își confecționeze propriile trompete din partituri, într-o activitate creativă coordonată de Roxana Manta.

Urmează Brave New Music!

După primele concerte ale stagiunii, urmează o nouă ediție Brave New Music – festivalul dedicat muzicii simfonice contemporane și explorării unor noi direcții artistice. Ediția din acest an aduce la Filarmonică evenimente inedite. Conceput de dirijorul Cristian Lupeș ca o platformă dedicată creației actuale și dialogului interdisciplinar, festivalul continuă să construiască punți între tradiție și inovație, între rigoarea clasicului și libertatea experimentului. Vă invităm să descoperiți programul acestei ediții care cuprinde concerte educative, atelier și workshop de muzicoterapie, conferințe, expoziții, un concert coral și un concert simfonic care îi aduce la Sibiu pe Nils Petter Molvær în calitate de solist și pe Erland Dahlen la tobe.

**

Programul și biletele pentru primul trimestru al stagiunii 2026–2027 sunt disponibile pe filarmonicasibiu.ro și în aplicația mobilă Filarmonica Sibiu.

***

Acțiunile Filarmonicii de Stat Sibiu sunt posibile cu finanțarea Consiliului Județean Sibiu.

Comentariile sunt închise.