Soluție inteligentă și sustenabilă pentru iluminatul public: Primăria Municipiului Sibiu optimizează sistemul de iluminat public pe str. Cibinului și str. Malului, utilizând infrastructura existentă, instalată prin proiectul de amenajare a malurilor Cibinului.
Str. Cibinului a fost supusă în ultimele luni unor ample lucrări de modernizare. SC Apă Canal SA a reabilitat rețeaua de apă și cea de canalizare, iar ulterior, Primăria Sibiu a intervenit la rețeaua electrică, a instalat tubulatura pentru coborârea cablajului metropolitan, a înnoit asfaltul de pe trotuare și de pe carosabil. Pentru ca funcționalitatea infrastructurii străzii să fie complet îmbunătățită, s-a intervenit și pentru modernizarea rețelei de iluminat public.
Concret, în loc să fie montat un al doilea aliniament de stâlpi de iluminat pe trotuarul de pe partea cu imobilele, municipalitatea a ales soluția optimizării stâlpilor existenți care deservesc pista de biciclete de pe malul râului Cibin, o investiție realizată din fonduri europene nerambursabile. Pe fiecare stâlp au fost adăugați suporți dubli, echipați cu corpuri de iluminat LED de ultimă generație, similare celor care iluminează pista și conectate la sistemul de gestionare și comandă la distanță. Precizăm că, pentru a ne asigura că va fi suficientă lumină, s-a efectuat un studiu luminotehnic.
„Investițiile din fonduri europene pot fi extinse inteligent pentru a aduce valoare adăugată întregii zone, optimizând infrastructura creată prin acestea. Mulțumesc partenerilor de la ADR Centru pentru deschidere și colaborare, aceștia avizând intervențiile de adaptare a infrastructurii finanțate prin Programul Operațional Regional. Rezultatul înseamnă un spațiu public de calitate, trotuare mai libere pentru pietoni, consum redus de energie și economii în bugetul orașului.” (Astrid Fodor, Primarul Municipiului Sibiu)
Avantajele acestui proiect sunt:
- Funcționale: Datorită eliminării stâlpilor vechi de beton de pe trotuarele străzilor Cibinului și Malului, pietonii vor circula fără a mai avea spațiul ocupat de stâlpi de iluminat.
- Economice: Reducerea substanțială a costurilor de exploatare și întreținere.
- Sustenabilitate și eficiență energetică: Utilizarea lămpilor LED eficiente cu telegestiune pe o rețea unică de stâlpi care luminează concomitent atât pista de biciclete, cât și carosabilul.
- Rețea îngropată: Lucrările includ realizarea canalizației metropolitane subterane pentru eliminarea cablurilor aeriene inestetice.
Astfel de lucrări se vor efectua în perioada imediat următoare și pe strada Malului.
Pentru păstrarea garanției investiției inițiale, lucrările au fost realizate cu acordul constructorului care a oferit garanție pentru lucrările de iluminat efectuate pe maluri.
ATENȚIE ÎN TRAFIC! Demontarea efectivă a vechilor stâlpi de beton de pe trotuarul străzilor Cibinului și Malului este în curs și se va finaliza marți, 10 noiembrie. Traficul nu va fi afectat decât punctual, acolo unde se lucrează în momentul respectiv și doar pe banda dinspre trotuar. Șoferii sunt rugați să circule cu atenție sporită în zonă și să respecte punctual semnele de deviere pe o singură bandă. După îndepărtarea stâlpilor vechi, trotuarul de pe partea cu imobilele va fi și acesta modernizat.

Comentariile sunt închise.