Veste bună pentru investiția “Refugiu montan la Prejba” implementată de Consiliul județean Sibiu, în calitate de lider de proiect

 

Publicitate

PUBLICITATE POLITICĂ

onsiliul Județean Sibiu a publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) documentațiile pentru construirea refugiului montan Prejba și a punctului de belvedere Bătrâna. Valorile estimate ale celor două investiții au fost majorate, după ce la licitațiile precedente nu au fost depuse oferte, companiile interesate considerând insuficiente sumele prevăzute inițial.

Potrivit președintei Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, pentru construirea refugiului montan Prejba a fost alocată suma de 1,24 milioane de lei, fără TVA, cu aproximativ 449.000 de lei peste estimarea inițială.

Și în cazul punctului de belvedere Bătrâna, valoarea contractului a fost majorată, de la 375.000 de lei la 524.000 de lei, fără TVA.

Fondurile suplimentare provin din economiile realizate în cadrul proiectului „Protejarea și valorificarea în scop turistic a patrimoniului natural și creșterea siguranței turiștilor în zona munților Cindrel, Lotru și Făgăraș, județul Sibiu”, finanțat prin Programul Regiunea Centru 2021–2027, pentru care Consiliul Județean Sibiu a obținut 10,4 milioane de lei.

„Investim astfel economiile proiectului tot în munții județului Sibiului, pentru trasee mai atractive și siguranță crescută pentru cei care aleg să fie #LiberInAerLiber”, a transmis Daniela Cîmpean.

 

Comentariile sunt închise.