Primăria Municipiului Mediaș aduce la cunoștința cetățenilor că, începând cu data de 09.11.2026, au fost inițiate lucrările de pregătire a iluminatului festiv destinat sărbătorilor de iarnă.
Echipele tehnice vor instala echipamente specifice în multiple zone ale orașului.
În perioada următoare, se vor monta figurine luminoase și traversări pe un traseu extins care cuprinde Șoseaua Sibiului, străzile H. Oberth, Cloșca, Horea, A. Vlaicu, Brateiului, Unirii, Pompierilor, St. L. Roth (gară), M. Eminescu, C. Brâncoveanu, Ac. I. Morar, Carpați și Baznei.
PUBLICITATE POLITICĂ
De asemenea, acțiunea de împodobire va include brazii din Piața Corneliu Coposu, cartierul Vitrometan, După Zid, Gura Câmpului, precum și din satul aparținător Ighișu Nou.
Totodată, în Piața Corneliu Coposu și Piața Regele Ferdinand I vor fi amplasate ghirlande luminoase și figurine 3D.
Primăria Municipiului Mediaș mulțumește locuitorilor pentru înțelegere și sprijin pe parcursul derulării acestor intervenții menite să aducă spiritul sărbătorilor în comunitate.


Comentariile sunt închise.