Daniel Zamfir, despre referendumul de la Rășinari: „Vreau să discut cu primarul de acolo să vedem cum s-a pus problema”

Ministrul Economiei, Daniel Zamfir, a vorbit despre potențialul României în domeniul materiilor prime critice și despre necesitatea informării populației în privința condițiilor de exploatare și a beneficiilor economice. Referindu-se la situația de la Rășinari, unde locuitorii au votat împotriva exploatărilor miniere, ministrul a anunțat că dorește să discute cu primarul comunei pentru a înțelege cum a fost prezentat proiectul.

Declarațiile au fost făcute în cadrul rubricii „Apel Matinal”, de la Radio România Actualități.

Publicitate

PUBLICITATE POLITICĂ

„România are un potențial uriaș, mai ales în zona materiilor critice, fie că mă refer la grafit, la magneziu, la wolfram, nichel și așa mai departe sunt o serie de materii critice. Trebuie să accelerăm procesul de extracție și de valorificare a acestora”, a declarat Daniel Zamfir.

Ministrul a făcut referire și la rezultatul referendumului din comuna Rășinari, unde majoritatea covârșitoare a participanților s-a pronunțat împotriva exploatărilor miniere pe teritoriul localității.

„Da, este o situație la Rășinari, cetățenii s-au opus, vreau să discut cu primarul de acolo să vedem cum s-a pus problema”, a afirmat ministrul Economiei.

Daniel Zamfir a susținut că exploatările trebuie să respecte condițiile de mediu și a vorbit despre organizarea unor campanii de informare în comunitățile în care autoritățile intenționează să înceapă sau să reia astfel de activități.

„Categoric această exploatare se va desfășura respectând condițiile de mediu impuse, pot să duc o campanie de informare foarte corectă în zonele unde ne dorim să pornim sau să repornim acele exploatări care să ne aducă plus valoare la economia națională”, a mai declarat Daniel Zamfir.

Comentariile sunt închise.