Delegații germane ar putea ajunge la Sibiu anul viitor. Anunțul făcut în urma întâlnirii prefectului cu consulul Germaniei

Gheorghe Florian Giubega, prefectul județului Sibiu, a avut azi o întrevedere cu  Wiebke Oeser, consul al Republicii Federale Germania la Sibiu, la sediul Instituției Prefectului-Județul Sibiu. Este prima vizită de curtoazie a unui diplomat străin, de la preluarea mandatului, o întâlnire importantă pentru consolidarea dialogului și a cooperării.

De ambele părți a fost evidențiat faptul că întâlnirea se desfășoară pe fondul unei relații bilaterale strânse, clădită pe afinități istorice, economice și culturale solide, între două state partenere în cadrul Uniunii Europene, cu perspective foarte bune de dezvoltare viitoare.
Discuțiile s-au axat pe oportunitățile de colaborare, dezvoltarea economică a județului Sibiu și rolul deosebit pe care comunitatea germană l-a avut și continuă să îl aibă în viața economică, culturală și socială a județului Sibiu.

„Cred cu tărie că relațiile solide se construiesc prin dialog deschis, respect reciproc și dorința de a identifica împreună soluții și oportunități concrete. Îmi doresc să dezvoltăm un dialog cât mai eficient și un parteneriat apropiat, care să contribuie la valorificarea potențialului județului Sibiu” a declarat domnul prefect Giubega în cadrul întrevederii.

Doamna consul și-a afirmat deschiderea pentru colaborare, reliefând importanța pe care o joacă județul Sibiu în relațiile bilaterale, sens în care sunt programate pentru anul viitor vizitele mai multor delegații germane din domeniul politic, economic și cultural.

Prefectul Giubega a asigurat de susținerea sa în tot ceea ce privește obiectivele județului și oportunitățile de colaborare, arătându-și deschiderea față de întrevederi viitoare și a mulțumit doamnei consul Oeser pentru deschidere, disponibilitate și dialogul constructiv!

Comentariile sunt închise.