(PE) Petru Florea, candidatul PRO România la președinția CJ: Sunt un om al negocierii și construcției durabile
Petru FLOREA, în vârstă de 39 de ani, este președintele PRO România Sibiu și, totodată, candidatul pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Sibiu. Este economist, având o vastă experiență în domeniul financiar. Astăzi vom încerca să aflăm mai multe lucruri despre politicianul Petru Florea și, mai ales, despre omul Petru Florea.
Spuneți-ne câteva lucruri despre experiența dumneavoastră politică. Știm că sunteți de puțin timp la conducerea PRO România Sibiu, însă ați fost foarte activ, mai ales în teritoriu, alături de colegi.
Într-adevăr, dezvoltarea unui partid este o muncă de durată și e nevoie de susținerea echipei. Cu toate că vin din mediul privat, am avut întotdeauna o afinitate pentru viața politică, fiind în timpul facultății lider al studenților, perioadă în care am contribuit activ pentru promovarea drepturilor studenților, făcând parte din delegațiile de reprezentanți în fața Ministerului Educației. Eu lucrez cu cifrele, dar iubesc oamenii, îmi place să-i ascult, iar politica și administrația sunt în primul rând despre oameni și apoi despre statistici, bugete și investiții.
Cum arăta organizația în momentul în care ați preluat-o și cum se prezintă acum? Îmi imaginez că mai este mult de muncă până când lucrurile vor ajunge în punctul pe care îl doriți, mai ales că vorbim despre un partid tânăr.
PRO România este un partid tânăr, într-adevăr, și cu atât mai mult la Sibiu, unde, atunci când am venit eu în organizație, în 2018, eram o mână de oameni la început de drum. În ultimul an am reușit să creștem mult, să avem organizații în mare parte din județ, un sediu modern dotat cu tehnologie de ultimă generație si acum pot spune că avem capacitatea de a gestiona activitatea în mod corespunzător. În plus, echipa e cea mai importantă. Am alături oameni dinamici, ambițioși și plini de energie cu care este o plăcere să lucrez pentru proiectul PRO România Sibiu și am ambiția si credința că vom avea o evoluție bună și curată la nivelul județului Sibiu.
Am menționat încă de la început că vom încerca să îl cunoaștem și pe omul Petru Florea, dincolo de activitatea politică. Aveți 39 de ani. Care sunt cele mai importante reușite de până acum din punct de vedere profesional?
Absolvent al Facultății de Științe Economice specializarea finanțe si asigurări, am continuat cu un master în management financiar, perioada în care m-am stabilit la Sibiu, oraș care a devenit casa mea.
Profesional mă simt împlinit, m-am confruntat, lucrând în mediul privat, cu multe situații și provocări care aveau nevoie de soluții rapide și eficiente în domeniul financiar – economic, sunt expert contabil membru CECCAR Sibiu și expert judiciar, membru în Grupul Experților Judiciari.
Ținând cont că nu v-ați dat la o parte de la nimic când a venit vorba de muncă, v-a fost greu să îi mulțumiți și pe cei dragi? Pe plan personal, ce pasiuni vă animă?
Cei dragi și apropiați mie înțeleg ce este munca pentru că fiecare, pe palierul său, are o viată profesională intensă. Viitoarea mea soție este avocat, o meserie cu provocări noi zi de zi, iar fiul, pe care îl consider ca și al meu, are viața sa „profesionala” la 14 ani, tocmai a intrat la Colegiul Brukenthal, la Științe, trecând prin Evaluarea Naționala în vreme de pandemie cu rezultate de care sunt mândru.
De asemenea, mă ghidez după spusele celor cu mai multă experiență si cred că nu contează neapărat doar durata, ci mai ales calitatea timpului petrecut împreună. Ca pasiuni… îmi place să-mi petrec timpul în aer liber, pe mare sau la munte, sunt pasionat de sport, de fotbal în special, și de fiecare dată când a fost posibil am participat la meciurile echipelor de fotbal din județ. Apoi, îmi place să grădinăresc, îmi place să văd gradina aranjată și pe cei doi câini ai familiei, un mioritic și un caucazian, alergând prin curte. Acolo mă deconectez și îmi încarc bateriile.
Ne putem da seama că viața dumneavoastră înseamnă multă muncă și ambiție. Care sunt, însă, din punctul dumneavoastră de vedere, principiile după care trebuie să se ghideze oamenii?
Cred că în vremurile actuale este nevoie mai mult decât oricând de corectitudine, tenacitate si pasiune în acțiunile noastre, de respect și empatie pentru cei de lângă noi. Noile realități ne-au arătat că nu avem timp sa fim neserioși, nu avem timp să lăsăm pe mâine ce trebuie făcut astăzi, pentru că se pare că „timpul nu mai are atât de multă răbdare”, după cum spunea Marin Preda.
Este o întrebare clasică, standard…însă, cum va fi Petru Florea din punct de vedere politic peste 5 ani?
Politic, după un mandat în Consiliul Județean, îmi doresc să continui pe calea vieții politice și să merg acolo unde pot să ajut cel mai mult și unde expertiza mea va fi necesară, pentru că sunt o fire dinamică și am nevoie de provocări permanent. Îmi place acea parte bună a vieții politice, faptul ca interacționezi cu oamenii și că poți schimba ceva, poți lupta pentru obiectivele pe care ti le propui.
În încheiere, ce mesaj le-ați transmite cititorilor noștri, sibienilor? De ce să-l aleagă pe Petru Florea la Consiliul Județean Sibiu?
Am onoarea să le cer susținerea cetățenilor județului Sibiu pentru că reprezint alternativa modernă de centru – stânga, sunt un om al negocierii și construcției durabile, dedicată binelui și dezvoltării, fac parte dintre liderii PRO România, o echipă de oameni cu o gândire social-liberală și progresistă. Cred în proiecte sociale și economice coerente care să susțină educația copiilor județului Sibiu și sănătatea noastră și să asigure stabilitate și predictibilitate în dezvoltare. Eu cred că singura soluție viabilă pe viitor este mobilizarea energiilor pozitive din societate și revenirea elitelor sociale și profesionale în zona deciziei.
Noi suntem #PRO și nu contra!

Comentariile sunt închise.