Gheorghe Tocaciu, fostul președinte ALDE Sibiu, a sesizat Prefectura Sibiu privind traseismul politic
Gheorghe Tocaciu, fostul președinte al Partidului ALDE Sibiu, a făcut o sesizare Prefecturii Sibiu prin care sesizează traseismul câtorva primari. Este vorba despre Primarii Comunelor Ocna Sibiului Claudiu Predescu – trecut de la PSD la PNL, Ațel – Aldea Ioan Ovidiu – ALDE la PNL, Roșia – David Ioan – ALDE la PMP, Ludoș – Ilie Berghezan – PSD la PNL, Șeica Mica – Emil Marius Urian – PSD la PNL, Șura Mica – Ristea Valentin – ALDE la PNL și viceprimarul Orașului Agnita – Costel Murgoci – PSD la Pro Romania.
Primar
Redăm sesizarea făcută de Gheorghe Ovidiu Tocaciu:
Subsemnatul TOCACIU GHEORGHE OVIDIU, prin prezenta doresc să vă fac următoarea sesizare:
Conform Art. 160 alin. (1) lit. h) din Codul Administrativ se spune că „Mandatul primarului încetează, de drept, la pierderea, prin demisie, a calității de membru al partidului politic sau al organizației minorității naționale pe a cărei listă a fost ales ” și Art. 8 alin. (2) din Legea 14/2003 precizează că „Înscrierea unei persoane într-un alt partid politic constituie de drept demisie din partidul al cărui membru a fost anterior.”
Ţinând cont de aceste două prevederi legale aş dori să sesizez încetarea de drept înainte de termen a mandatelor primarilor din următoarele localităţi din judeţul Sibiu:
Dat fiind faptul că niciunul din sus-numiţii nu a renunţat de bună voie la funcţia deţinută conform legii, rog Instituţia Prefectului să ia de urgenţă măsurile legale necesare şi să constate încetarea mandatelor înainte de termen. Consider că de la momentul trecerii la alt partid, conform legii, toate actele oficiale semnate de respectivii primari sunt lovite de nulitate.

Comentariile sunt închise.