Urmărire ca în filme | Un tânăr din Șura Mare a pus pe jar Poliția din Cisnădie
Un echipaj de Poliție din cadrul IPJ Sibiu a urmărit aseară, pe o distanță de câțiva kilometri, prin Cisnădie, un tânăr din Șura Mare, teribilist și fără carnet de conducere. Acesta a refuzat să oprească și a continuat cu viteză mare. pe străzile Cetății și Măgurii, iar în apropiere de intersecția cu strada Stejarului a oprit autoturismul și a cobrât cu intenția de a fugi.
Conform reprezentanților IPJ Sibiu,, la data de 30 ianuarie, în jurul orei 18,30, în Cisnădie, polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire șoferului unui autoturism condus pe strada Cetății. Conducătorul auto nu a oprit, și-a continuat deplasarea urmărit de ehipajul de poliție pe străzile Cetății și Măgurii, iar în apropiere de intersecția cu strada Stejarului a oprit autoturismul și a cobrât cu intenția de a fugi.
Acesta a fost prins în scurt timp de către polițiști care au constatat că cel aflat la volan este un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Șura Mare, care nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Comentariile sunt închise.